Vă prezint pe scurt șapte interviuri despre pandemii trecute și viitoare, despre știință și religie, despre migrație, feminism și discriminare. Sunt interviuri făcute pentru Libertatea și pentru Școala 9 în ultimii aproape doi ani de când suntem în criza asta nenorocită, dialoguri care mie mi-au aprins o flăcăruie de cunoaștere. Mi-au dat de gândit și m-au ajutat să pricep mai bine ce se întâmplă în jurul meu.
Interviurile sunt un privilegiu. Prin interviuri am avut mereu ocazia să mă găsesc față în față cu oameni de toate felurile, extrem de interesanți, cu bani sau fără, cu povești de viață nemaipomenite, cu învățături pentru care unii scormonesc în burțile cărților toată viața. Pentru că eu sunt jurnalist și interviul este interviu, pot să iau la întrebări de tot felul un necunoscut. Și pentru că el se numește intervievat, acceptă convenția și povestește cum știe mai bine despre viața, profesia și experiența sa. Așa-i că e o invenție colosală interviul?Din pricina pandemiei – că e și mai simplu să dăm vina pe ea sau pe orice altceva nu putem controla – n-am prea mai fost plecată pe coclaurile lumii atât de des. Dar datorită pandemiei, oameni din alte țări, de care altfel dădeai mai greu, s-au lăsat intervievați via Skype, Zoom, Meet și alte astfel de platforme.
Am adunat în acest articol șapte interviuri pe care le-am făcut pentru Libertatea sau pentru Școala 9 în ultimii aproape doi ani cu oameni care m-au dat pe spate, români și străini. Ca și cum aș fi participat la tot atâtea cursuri, acești oameni mi-au dat lecții prețioase despre pandemie, virusuri, zoonoze, religie, știință și viață. Așa că am pregătit un platouaș cu câte un aperitiv din fiecare cu gândul că vă va stimula pofta de citit mai departe.
(Poza principală pare să n-aibă treabă cu discuția? Interpretarea mea e că are totuși, fiindcă avem nevoie să ne mai uităm și la orizont, pentru liniștirea spiritului.)
Scriitorul David Quammen, despre pandemia anunțată
Primul este David Quammen, unul dintre cei mai premiați scriitori de știință ai SUA, autor al cărții „Revărsare. Infecțiile animalelor și următoarea pandemie umană”. Spre norocul meu, scriitorul american cunoștea România fiindcă fusese demult la noi, prin Carpați, să învețe despre urșii bruni și cred că asta a cântărit mult în acceptul de a-mi acorda interviul. Își amintea de palincă și telemea, pronunțată americănește „teleme-ea”.
Omul scrisese mult despre zoonoze, avertizase despre posibile pandemii. Când am vorbit noi nu exista un vaccin, eram în stare de urgență și încercam să înțelegem mai bine care-i treaba cu distanțarea. Unul dintre lucrurile pe care l-am reținut din ce mi-a zis a fost ăsta:
„Dăm bani pe rachete, sperăm să nu fie folosite niciodată şi în general nu sunt utilizate. Dăm bani pe tehnologie în domeniul apărării, pe armate, soldaţi, şi sperăm că aceste active de apărare nu vor fi niciodată necesare şi dacă avem noroc nu vor fi. Sunt 4-8 ani fără războaie, nu e nici un război, nici o rachetă nu e lansată. Spunem că a fost o greşeală să dăm bani pe acele rachete? Nu, numim asta politică de descurajare. La fel trebuie să fim pregătiţi și împotriva bolilor zoonotice. Ele sunt printre cele mai grave ameninţări globale strategice cu care ne vom confrunta în următorii 10 ani sau în cursul vieţii noastre. Trebuie să ne dedicăm acestui tip de pregătire, la fel şi chiar mai mult decât o facem în privinţa pregătirii de natură militară.”
Toma Pătrașcu, despre virusuri și vaccinuri
Ca să rămân în tonul vremurilor, următorul interviu este cu Toma Pătrașcu, autorul cărții „Povestiri despre epidemii și vaccinuri”, lansată în 2020. Un cunoscut popularizator al științei, mai ales în grupurile oamenilor care respectă știința sau care măcar au curajul de a se lăsa contraziși, Toma Pătrașcu mi-a povestit cum a început să scrie la carte. N-avea legătură motivul său cu dezastrul de astăzi, ci cu epidemia de rujeolă de acum câțiva ani. Deși la noi nu mai exista rujeolă, o eradicasem, fiindcă a penetrat destul de mult și la noi curentul antivaccinist, 64 de copii au murit. Când a lovit pandemia de Covid-19 el mai avea un singur capitol de scris.
Și tot ca să rămân în tematică militară, Toma Pătrașcu a povestit și că rezistența noastră e boală grea, mai grea decât poate fi războiul, uneori:
„O comparație este cu al Doilea Război Balcanic la care România a participat (1913, între Bulgaria, Grecia și Serbia). Noi în luptă n-am pierdut decât poate zeci de oameni, noi nu am luptat, că bulgarii s-au predat. În schimb au murit soldații pe capete de holeră, pentru că noi am intrat complet nepregătiți, fără logistică, fără mecanisme de igienă. Situația a fost salvată de doctorul Cantacuzino care a reușit să producă rapid vaccinul și să vaccineze rapid marea majoritate a armatei. Dar și el s-a lovit de reticența soldaților. Au murit ca muștele, a fost un dezastru. Și nu în luptă. Noi am murit din cauza bolii. Așa se întâmplă și acum!”
Interviul integral:
„În războiul balcanic din 1913, soldații români au murit ca muștele din cauza holerei, nu în luptă. Așa se întâmplă și acum”
Cătălin Frâncu, despre știință, conspirații și religie
Pe Cătălin Frâncu îl știu de peste zece ani. L-am întâlnit când el era mentor pentru câțiva elevi olimpici de la Colegiul „Tudor Vianu” și student la MIT în SUA iar eu lucram la „Evenimentul zilei”. Apoi, ne-am mai întâlnit să vorbim despre proiectul lui DexOnline. Am scris și pe blog despre istoria proiectului care ne salvează și astăzi când o dăm de gard cu pluralul și pe elevi când sunt în examen și trebuie să caute sensul unor cuvinte (sic!).
Cred că este unul dintre marii gânditori de la noi, un om în gura căruia merită să te uiți, unul dintre învățații moderni. Și interviul pe care l-am făcut pentru Școala 9 mi-a demonstrat din nou asta. Zice o groază de lucruri care să ne dea de gândit, dar eu aleg aici fragmentul ăsta:
„Teoriile științifice nu sunt niciodată adevărate, teoriile științifice stau încă în picioare fiindcă n-au fost încă infirmate. Pe când teoria Pământului plat a fost infirmată: te sui într-o navetă, te uiți și vezi că Pământul este rotund. Deja e o constatare, nu mai e o teorie. Și asta îți dă un pic de smerenie ca om de știință, ideea că nu știi tot, și ideea că un singur experiment e suficient ca să-ți dea o gaură majoră într-o teorie și să te pună să regândești niște lucruri.
Și mi se pare că în mod paradoxal știința e foarte smerită în privința asta în timp ce religia este foarte trufașă, spune: noi știm, ăsta este adevărul, trebuie să-l crezi cu ochii închiși. Și mi se pare un mod foarte trist de a trece prin lume.”
Interviul integral:
https://scoala9.ro/catalin-francu-fondatorul-dexonline–manifestarea-finala-a-sistemului-e/991/
Feminismul Robert Franken, despre rolurile din societate
Echitate. Ne place atât de mult cuvântul ăsta în ultima vreme. Îl molfăim de pe-o parte pe alta a gurii ca pe-o scobitoare de argint. Ne înflăcărăm pe FB vorbind despre cum nu vrem egalitate de gen, vrem o societate meritocratică, fără să luăm în calcul că o societate meritocratică ar da de pământ și cu mulți, tare mulți bărbați. Dacă țipă o feministă „vrem egalitate”, i se aruncă în față: „atunci de ce vrei ca bărbatul să-ți țină ușa? E, vezi? Nu vrei egalitate”. Sau alta replică ce-mi place este „nu putem fi egali, că suntem diferiți”. Păi, suntem inegali poate în diversitatea noastră, dar n-ar trebui să fim inegali și în drepturi. Suntem femei și bărbați și alte genuri, fiecare cum vrea și se simte că e, suntem albi, negri, galbeni sau portocalii când nu nimerim culoarea la fondul de ten, suntem slabi, grași, mai deștepți și mai proști, dar drepturile umane nu ar trebui să se discute. Sau nu așa de mult.
Paradoxal, și eu continui acum discuția. Una incomodă, cu adevăruri care nu ne plac, dar ne transformă. Și fac asta redându-vă puțin din interviul cu Robert Franken, fondatorul platformei Male Feminist Europe. Adică un bărbat feminist.
„Poate că ar trebui să înființăm un grup numit «bărbații isterici» tocmai pentru a schimba această percepție, să le arătăm că isteria nu e un atribut pe care să-l lipești pe fruntea unei persoane care arată deficiențele societății. Și că n-are nimic de-a face cu genul. Avem standarde duble. Dacă o femeie politician ține un discurs în Parlament în care e foarte directă, ziarele nu vor zice că e directă, vor zice poate că nu era în toane bune. Se întâmplă asta încă și jurnaliștii joacă un rol esențial, uneori ei transmit roluri de gen îngrozitoare. De asta avem nevoie ca jurnaliștii să se educe.
Știi poemul lui Robert Frost despre cele două drumuri? Am mers pe drumul cel mai puțin bătătorit și asta a făcut diferența, zice el. Așa că nu alege calea ușoară.”
https://scoala9.ro/de-ce-studiile-de-gen-sunt-utile-in-scoala-robert-franken-un-barbat/671/
Sculptorul Cătălin Bădărău, despre migrație
Am făcut o serie de reportaje în Școala 9 despre copiii care au revenit cu părinții lor din străinătate în timpul pandemiei. Am numit-o Întoarcerea. În timp ce eu umblam prin țară după povești, sculptorul Cătălin Bădărău modela viziunea lui despre migrație în atelier. Plecând de la propria experiență în țări străine când era puști, artistul a realizat expoziția „Land of Plenty”, al cărei vernisaj a fost în toamnă la Londra. Cătălin vine cu o viziune atât de umană și normală cu privire migrație, atât în arta sa, cât și în discurs:
„Doamne-ferește să trăim într-o lume în care migrația n-ar fi posibilă. Am văzut lumile astea în comunism și poate ăsta este și motivul pentru care românii sau estul Europei a fost atât de afectat. Pentru că odată ce ești închis pentru câteva decenii, sigur când se va deschide o portiță, mirajul ăsta va fi irezistibil.
Și de fapt, da, migrația stă la baza omenirii. Numai dacă ne gândim la Biblie care spune: «creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul». Uite, un prim capitol care vorbește despre migrație!”
https://scoala9.ro/sculptorul-catalin-badarau–doamne-fereste-sa-traim-intr-o-lume-in/1039/
Activistul Ionuț Stan, despre discriminare
O altă temă care ne împarte în două bucăți de piatră care nu fac decât să se ciocnească cu zgomot este legată de comunitatea romă. „Nu vor să muncească”, „nu vor să învețe”, „sunt hoți”. Le-am auzit pe toate umblând pe teren prin comunități, dar și de la prieteni buni, unii care ziceau sus și tare că nu există discriminare etnică la noi.
Și vă relatez un episod. Eram cu prietenul în cauză la un restaurant ceva mai fancy. Comand hamsii de lux, evident. Fiindcă în meniul fancy nu exista picătură de mujdei, o întreb pe chelneriță dacă ar fi de acord bucătarul să își calce pe inimă și să-mi facă puțin sos de usturoi, cât pentru un spoon tasting. „Sigur că da, vă face. Și noi, țiganii, mâncăm orice cu mujdei, nu e masă fără mujdei”, mi-a spus femeia, dezvăluind cu curaj – da, e nevoie încă de curaj să spui asta – că e de etnie. Fiindcă părea așa relaxată cu subiectul, prietenul meu o întreabă: „V-ați simțit vreodată discriminată?” Femeia se lansează în povestea vieții ei, amintind că are diplomă de facultate și că este respectată în meseria aleasă, lucruri care n-au prea ajutat-o însă în momentul în care se ajungea la o suspiciune de furt. „Când dispare ceva, tot la mine se uită toți!”, ne-a spus chelnerița. Apoi: „Dar eu m-am apărat, și când eram în școală, mă strigau baragladină. Dar eu îi băteam pe toți!” Pleacă femeia, ne aduce peștele, mâncăm.
„Ei, vezi? Ce discriminare? Dacă vrei, poți…”, concluzionează ca un „QED” prietenul.
„Dacă eu te fac acum prost sau altfel, mă bați?”, întreb.
„Nu!”
„Atunci tu înțelegi câtă suferință i-a provocat jignirea încât a reacționat cu pumnii?”
Concluzia mea: discriminare există și e oribilă și dezumanizantă și s-au confruntat cu ea toți romii măcar o dată. Și dacă negăm asta, nu mai avem ce repara.
O introducere lungă la un o poveste lunguță și ea povestită de Ionuț Stan, care după ce a lucrat la o organizație mare în Franța s-a întors acasă să-i ajute pe a-i lui de acasă, din Cozmești, Iași. Mi-a povestit multe Ionuț care să mă pună pe gânduri, dar selectez o bucățică:
„Dacă ai rezultate foarte bune la învățătură și ești rom, să știți că se creează în jurul tău o solidaritate din partea profesorilor, din partea colegilor, chiar și din partea unor sponsori, să zic așa. Adică e mai ușor pentru Gipsy Eye să prezinte un copil care e bun la învățătură și are nevoie de ajutor, decât dacă prezint un copil rom, dar e mediocru, nu are rezultate extraordinare. Și atunci aici intervine problema: ce faci cu ceilalți care nu sunt foarte buni? La fel ca și alți copii până la urmă, deci sunt copii normali. Ei, atunci este un pic mai greu.
Discut cu copii care sunt în clasa a patra, sunt mici. Îi întreb: ce vrei să te faci? Am făcut asta în tabără și ei vor lucruri simple: să mă fac bucătar, să mă fac ospătar, să conduc un tir. Și le-am zis: sunteți în clasa a patra, dacă vreți puteți să ajungeți medici, avocați, președinte, primar, tot ce vreți voi, sunteți abia în clasa a patra. Ori ei nu visează așa departe. Și pe de-o parte, mi se pare trist pentru că eu consider că în viață trebuie să îți dorești mult și ai să reușești mai mult. Dacă îți dorești puțin, o să faci puțin.”
Interviul integral:
https://scoala9.ro/ionut-stan-activistul-care-vrea-sa-ii-faca-pe-romi-mandri-de-etnia-lor-/845/
Futurologul David Kalisz, despre toate viitorurile posibile
Am vorbit în multe dintre interviurile anterioare despre trecut și ce-am putea învăța din el. Ne ridicăm frunțile spre viitor, mereu cu speranță. Uneori cu prea multă, mai ales dacă imaginea viitorului ni se conturează din predicțiile astrologice sau zațul de cafea. Așa că am vorbit cu un futurolog, dintr-ăla adevărat, care se uită la știință, nu în cărțile de tarot. David Kalisz este expert în studiile viitorului și previziune și profesor la Paris School of Business și ce spune el s-ar putea să vă dezamăgească, fiindcă n-o să vă dezvăluie cu exactitate că peste trei puncte, la fapt de seară, dușmanul al cărui nume începe cu C (Covid-19, evident) va dispărea. Nu vă poate spune cu precizie ce-o să fie mâine sau peste un an, dar ne învață cum să privim viitorul și să ne pregătim pentru el.
„Când vorbim despre viitor în general, sunt două modalități care ne pot duce spre a imagina viitorul: curiozitatea și frica. Această combinație între curiozitate și frică ne spune că avem de-a face cu ceva periculos, care ne poate afecta viețile în rău, dar nu vreau să mă gândesc la asta.
În filmele science fiction, fiindcă uneori lucrăm cu elemente din science fiction, avem roboți, inteligență artificială, scenarii prin care vor controla lumea, majoritatea scenarii negative. Cred că a fost spus cam totul cu privire la scenariile negative. Ce le spun mereu oamenilor de afaceri și studenților mei este că avem nevoie să ne focusăm pe scenariile pozitive. Scenariile negative ne dau opțiunea de a nu acționa, de a nu ne responsabiliza, însă dacă vrem să luăm acțiuni cu privire la climă, planetă, apă, acces egal la educație și cunoaștere, asta cere acțiune.”
Interviul integral: