Pungă cu pungi, secretul murdar din dulapul generației care se crede mai eco decât cea a părinților

Astăzi ne-am pus singuri pe tronul salvatorilor planetei doar pentru că avem o traistă din pânză și că am decis să nu punem cele două portocale într-o pungă înainte de a fi cântărite. Să ne revenim, părinții și bunicii noștri sunt cei care au reciclat cu adevărat: adunau hârtie și sticlă cu tonele. Bine, erau și vremuri în care plasticul era o raritate. Oricum, ce-mi mai plăcea să mă duc să iau garanția pe sticle, bani din care, cu puțin noroc, îmi ajungeau cât să-mi iau o ciocolată rotundă, cu Scufița pe ea.

De dragul acelor timpuri și în cinstea celor de azi, am convocat generația „green” să scoată din dulap secretul ăla murdar. Da, da, toți îl știți și îl aveți. PUNGA CU PUNGI! Prietene dragi și curajoase au fost de acord să-mi povestească despre relația nesănătoasă pe care o au cu plasticul, relație demnă de tratat la psiholog. Pentru că întâi trebuie să-ți recunoști problema înainte de a o trata și ele au scos din debara pungile, le-au pozat și le-au spus și povestea cu dârzenie. Mulțumesc, doamnelor! Continuă lectura „Pungă cu pungi, secretul murdar din dulapul generației care se crede mai eco decât cea a părinților”