I ❤️ ROMÂNA. Stați liniștiți! Mi-a spus un cercetător de Cambridge că emoticoanele nu vor deveni un limbaj de sine stătător

De la înălțimea senectuții noastre, limba adolescenților de azi este prea prescurtată, prea greșită, prea comodă, prea englezită, prea cu emoticoane…  În străinătate se discută deja despre posibilitatea unor translatori pentru emoticoane, fiindcă lucrurile au evoluat mult de la banala mutră zâmbitoare, a plângăciosului sau ochiosului (cel care face din ochi). Eu habar n-am cum să traduc mutra ăluia cu ochelari de soare. O fi ceva de genul „sunt șmecher” sau „m-am camuflat” sau „e soare afară și port ochelari”. Exact, ține de contextul conversației, emoticoanele fără cuvinte n-ar fi nimic. Este un mariaj făcut să reziste. Pe mine m-a interesat de data asta partea științifică. Așa că am mers la Academia Română, la cercetătorul Alexandru Nicolae, care a terminat un doctorat la Universitatea din București și la cea din Cambridge. Iar fotograful întâlnirii a fost Rareș Danteș, elev în clasa a opta și vlogger. Îl găsiți pe Youtube cu pseudonimul Eti Pufarină unde vlogguiește despre tot ce găsește interesant. Pentru generația lui, imaginea e o lumea întreagă. Continuă lectura „I ❤️ ROMÂNA. Stați liniștiți! Mi-a spus un cercetător de Cambridge că emoticoanele nu vor deveni un limbaj de sine stătător”