Anul meu 2018 ca un colac.  Zece țări și un singur „acasă”

Am făcut colaci. Așa cum făcea mama și mamaia când eram mică. Făină, drojdie, sare, apă și ulei. Atât. M-a asistat mama prin telefon, dar sunt mândră de mine că mi-am amintit exact cum se răsucesc. Am dansat de bucurie că am putut să fac micile sfere, aproape sfere, din aluat. Au ieșit 12 colaci, coincidență sau nu, câte unul pentru fiecare lună din acest minunat 2018 pentru care sunt tare recunoscătoare. Continuă lectura „Anul meu 2018 ca un colac.  Zece țări și un singur „acasă””

Ce înseamnă să fii însoțitoare de bord? „E un job ce se încheie în momentul când ai închis ușa la avion”

Prima dată am zburat acum 9 ani. Nu se pune data când am planat vreo jumătate de oră în gardul de la cotețul porcilor, agățată în rochia mea de pânză topită, moment care a avut turbulențele lui. Ei, acum 9 ani am ieșit prima dată din țară și mergeam la Torino. Am savurat experiența zborului și nu m-a deranjat cu nimic că s-a aplaudat la aterizare. Dacă nu știi obiceiurile locului, e normal, nu? Până la urmă, să zbori e un performance. Și atunci când am văzut evoluția colegei mele de facultate, Livia Velnic, ca însoțitoare de zbor pe la diferite companii, nu m-am putut abține să nu o iau la întrebări despre profesia ei. Și ea a răspuns. Am uitat însă s-o întreb cum stă treaba cu aplaudatul. Dar fac eu update, n-aveți grijă.  Continuă lectura „Ce înseamnă să fii însoțitoare de bord? „E un job ce se încheie în momentul când ai închis ușa la avion””