City break în Neamț. Pe urmele amintirilor mele din copilărie

Îi știți pe constănțenii care văd marea o dată la doi ani, și atunci din autobuz? Cam așa sunt și eu cu județul copilăriei mele. Plimbările mele au fost până la Cetatea Neamțului din Târgu Neamț, la Pașcani la târgul de duminică, am fost o dată la Piatra Neamț, de două ori la Agapia și o dată la Cheile Bicazului. Dar niciodată nu e prea târziu să descoperi…  Continuă lectura „City break în Neamț. Pe urmele amintirilor mele din copilărie”

Anul meu 2018 ca un colac.  Zece țări și un singur „acasă”

Am făcut colaci. Așa cum făcea mama și mamaia când eram mică. Făină, drojdie, sare, apă și ulei. Atât. M-a asistat mama prin telefon, dar sunt mândră de mine că mi-am amintit exact cum se răsucesc. Am dansat de bucurie că am putut să fac micile sfere, aproape sfere, din aluat. Au ieșit 12 colaci, coincidență sau nu, câte unul pentru fiecare lună din acest minunat 2018 pentru care sunt tare recunoscătoare. Continuă lectura „Anul meu 2018 ca un colac.  Zece țări și un singur „acasă””

Crăciunul necrăciun de acum 60 de ani. A fost odată ca niciodată, când Moș Crăciun nu exista…

Mi-e greu să mi-o imaginez pe mama copil. Că n-am văzut nicio fotografie cu ea decât când era deja adolescentă, în sarafan uniformă, o poză de grup, tunsă castronel. Dar mi-o pot închipui din povestirile ei. Cu părul ei negru și ochii mari și curioși, a fost copilul de mijloc, ăla pe care nu-l prea observi, căruia nu-i poți arunca niciun „ești cea mai mare, trebuie să înțelegi!” sau un „ești cea mai mică, ascultă de frații mai mari!” Dar ce să vezi, mama exploda de personalitate, așa că a devenit repede diavolul tazmanian al familiei. Mânca toată dulceața și apoi fugea de-acasă și se ascundea în podurile vecinilor, ca să nu-și ia papara sau fura ouă din cuibar, le vindea și își făcea bani de matineu. Și mai ales, îi plăcea mai mult să se joace decât să aibă grijă de plângăciosul de frate mai mic. Două fete și un băiat și vremuri în care copilăria nu era pusă în ramele unei poze frumoase. Era și atât.

Continuă lectura „Crăciunul necrăciun de acum 60 de ani. A fost odată ca niciodată, când Moș Crăciun nu exista…”

10 zile fără zahăr. Cum am scăpat de pofta de dulce

Niște jeleuri. Sunt mici. Apoi o ciocolățică. O bucată de clătită, de la Denisa. Un Kinder Maxi King, preferatul meu. Un orez cu lapte. O bucată de ciocolată, hai, că e neagră, de data asta. O zi din viața mea.

Da, fac sport, merg de cel puțin trei ori pe săptămână la sală, dar fără să reglezi și ce pui în farfurie, nu prea merge. Am încercat să mă abțin de la prăjitura de după prânz. N-am reușit. Ca să mă scuz, calculam calorii în cap, mereu trișam la adunare. Am zis că trebuie să încerc și eu viața fără zahăr. Fără zahăr rafinat. Mi-am păstrat fructele ca gustări, au suficient zahăr bun cât să rezist.

10 zile fără zahăr, nu ca să intru într-o călugărie culinară, ci ca să-mi demonstrez că pot. Motivația mea: articolul pentru blog. Să-i dăm bătăi: Continuă lectura „10 zile fără zahăr. Cum am scăpat de pofta de dulce”

Iubesc un homosexual

Aveam o rochie de mătase ASOS cu un model tare frumos, de parcă un pictor nebun aruncase pe pânză cutii de vopsea galbenă, verde, gri. Mâncasem ca o doamnă o salată cu somon, la vremea aia nu știam ceva mai elegant. Și din pahar strălucea un vin gălbior care îmi desenase buline roșii  în pomeți. Restaurantul aproape se golise. Eram veseli. Bărbatul din fața mea zâmbea. Știam că urma să-mi spună ceva important. Îmi scrisese pe Messenger în ziua aia că „el e altceva decât pare”. Continuă lectura „Iubesc un homosexual”

Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Cerbul de Aur 2018

Am fost la Cerbul de Aur 2018. Am făcut interviuri pentru muncă, dar am stat și la spectacol. Visam asta din copilărie. Așa că asta mă împuternicește și să comentez ce mi-a plăcut și ce nu. La fel cum făceam și când eram mică. Ne alegeam preferații, după ce și cum cântau, dar și după țara din care veneau. Eu oricum așteptam recitalurile și stăteam cu ochii cârpiți la TV până târziu în noapte. Cred că toți am căpătat puțin mai multă cultură muzicală privind Cerbul de Aur.  Continuă lectura „Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Cerbul de Aur 2018”

M-am lăsat de carne. De ce nu vă lăsați și voi de judecăți de valoare?

Abia am dat gata un castron de ciorbă de mazăre. Și apoi am citit cum un prieten recunoaște lumii întregi, pe Facebook, că este gay. Ce curajos! Și eu… Eu nu pot să spun aproape nimănui că nu mai mănânc carne… M-am tot gândit ce-o să zică alții? Pe unde scot cămașa când o să-l vizitez pe tata pentru care nu există o masă adevărată fără carne, multă. Fiindcă în comunism să ai carne era un semn de noblețe, erai un fel de Tarabostes al societății și a rămas cu asta. Carnea înseamnă avuție, putere, ospitalitate, omenie. Nu și pentru mine. Continuă lectura „M-am lăsat de carne. De ce nu vă lăsați și voi de judecăți de valoare?”

Am găsit adevăratul lux la Marea Neagră. Se cheamă Normalitate

Din studenție, nu am mai stat la mare mai mult de trei zile legate. Și asta pentru că simt că în afară de „animăleală”, nu prea are ce-ți oferi Marea Neagră. Nu avem servicii să pici pe spate și nici o cultură a vacanțelor active. Așa că am făcut investigații și am găsit locuri frumoase la Marea Neagră, alea pline de bine și normal. Continuă lectura „Am găsit adevăratul lux la Marea Neagră. Se cheamă Normalitate”

M-am lăsat de cafea şi am supravieţuit

Casa încremenea într-un aer rece. Focul în sobă se stinsese demult. Amorţită, mama se ridica din pat şi făcea focul din nou. Şi se întorcea în pat. Adevărata trezire se dădea abia atunci când ibricul pregătit de cu seară şi pus rege pe mijlocul plitei începea să pocnească sub căldura fontei. Era deșteptătorul nostru. Atunci mă ridicam şi eu şi mă pregăteam de şcoală. Înainte de a ieşi din casă, stăteam cu mama la gura sobei şi sorbeam din lichidul pământiu. Continuă lectura „M-am lăsat de cafea şi am supravieţuit”

Se poartă „primul meu semimaraton”. Păi să nu fiu și eu la modă?

Nu vi se pare că a înnebunit Bucureștiul? Că aproape în fiecare duminică ocupă câte un parc sau o șosea ca să alerge, să pună poze pe Facebook, să bage hashtaguri cu #primulmeusemimaraton sau  #amtaiatsiastadepebucketlist sau #semimaratoncuoamenifrumosi sau #haicasepoate. Păi să nu am și eu hashtagul meu? Se poate?  Continuă lectura „Se poartă „primul meu semimaraton”. Păi să nu fiu și eu la modă?”