Anul meu 2018 ca un colac.  Zece țări și un singur „acasă”

Am făcut colaci. Așa cum făcea mama și mamaia când eram mică. Făină, drojdie, sare, apă și ulei. Atât. M-a asistat mama prin telefon, dar sunt mândră de mine că mi-am amintit exact cum se răsucesc. Am dansat de bucurie că am putut să fac micile sfere, aproape sfere, din aluat. Au ieșit 12 colaci, coincidență sau nu, câte unul pentru fiecare lună din acest minunat 2018 pentru care sunt tare recunoscătoare. Continuă lectura „Anul meu 2018 ca un colac.  Zece țări și un singur „acasă””

Crăciunul necrăciun de acum 60 de ani. A fost odată ca niciodată, când Moș Crăciun nu exista…

Mi-e greu să mi-o imaginez pe mama copil. Că n-am văzut nicio fotografie cu ea decât când era deja adolescentă, în sarafan uniformă, o poză de grup, tunsă castronel. Dar mi-o pot închipui din povestirile ei. Cu părul ei negru și ochii mari și curioși, a fost copilul de mijloc, ăla pe care nu-l prea observi, căruia nu-i poți arunca niciun „ești cea mai mare, trebuie să înțelegi!” sau un „ești cea mai mică, ascultă de frații mai mari!” Dar ce să vezi, mama exploda de personalitate, așa că a devenit repede diavolul tazmanian al familiei. Mânca toată dulceața și apoi fugea de-acasă și se ascundea în podurile vecinilor, ca să nu-și ia papara sau fura ouă din cuibar, le vindea și își făcea bani de matineu. Și mai ales, îi plăcea mai mult să se joace decât să aibă grijă de plângăciosul de frate mai mic. Două fete și un băiat și vremuri în care copilăria nu era pusă în ramele unei poze frumoase. Era și atât.

Continuă lectura „Crăciunul necrăciun de acum 60 de ani. A fost odată ca niciodată, când Moș Crăciun nu exista…”

10 zile fără zahăr. Cum am scăpat de pofta de dulce

Niște jeleuri. Sunt mici. Apoi o ciocolățică. O bucată de clătită, de la Denisa. Un Kinder Maxi King, preferatul meu. Un orez cu lapte. O bucată de ciocolată, hai, că e neagră, de data asta. O zi din viața mea.

Da, fac sport, merg de cel puțin trei ori pe săptămână la sală, dar fără să reglezi și ce pui în farfurie, nu prea merge. Am încercat să mă abțin de la prăjitura de după prânz. N-am reușit. Ca să mă scuz, calculam calorii în cap, mereu trișam la adunare. Am zis că trebuie să încerc și eu viața fără zahăr. Fără zahăr rafinat. Mi-am păstrat fructele ca gustări, au suficient zahăr bun cât să rezist.

10 zile fără zahăr, nu ca să intru într-o călugărie culinară, ci ca să-mi demonstrez că pot. Motivația mea: articolul pentru blog. Să-i dăm bătăi: Continuă lectura „10 zile fără zahăr. Cum am scăpat de pofta de dulce”

Iubesc un homosexual

Aveam o rochie de mătase ASOS cu un model tare frumos, de parcă un pictor nebun aruncase pe pânză cutii de vopsea galbenă, verde, gri. Mâncasem ca o doamnă o salată cu somon, la vremea aia nu știam ceva mai elegant. Și din pahar strălucea un vin gălbior care îmi desenase buline roșii  în pomeți. Restaurantul aproape se golise. Eram veseli. Bărbatul din fața mea zâmbea. Știam că urma să-mi spună ceva important. Îmi scrisese pe Messenger în ziua aia că „el e altceva decât pare”. Continuă lectura „Iubesc un homosexual”

Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Cerbul de Aur 2018

Am fost la Cerbul de Aur 2018. Am făcut interviuri pentru muncă, dar am stat și la spectacol. Visam asta din copilărie. Așa că asta mă împuternicește și să comentez ce mi-a plăcut și ce nu. La fel cum făceam și când eram mică. Ne alegeam preferații, după ce și cum cântau, dar și după țara din care veneau. Eu oricum așteptam recitalurile și stăteam cu ochii cârpiți la TV până târziu în noapte. Cred că toți am căpătat puțin mai multă cultură muzicală privind Cerbul de Aur.  Continuă lectura „Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Cerbul de Aur 2018”

Ce înseamnă să fii însoțitoare de bord? „E un job ce se încheie în momentul când ai închis ușa la avion”

Prima dată am zburat acum 9 ani. Nu se pune data când am planat vreo jumătate de oră în gardul de la cotețul porcilor, agățată în rochia mea de pânză topită, moment care a avut turbulențele lui. Ei, acum 9 ani am ieșit prima dată din țară și mergeam la Torino. Am savurat experiența zborului și nu m-a deranjat cu nimic că s-a aplaudat la aterizare. Dacă nu știi obiceiurile locului, e normal, nu? Până la urmă, să zbori e un performance. Și atunci când am văzut evoluția colegei mele de facultate, Livia Velnic, ca însoțitoare de zbor pe la diferite companii, nu m-am putut abține să nu o iau la întrebări despre profesia ei. Și ea a răspuns. Am uitat însă s-o întreb cum stă treaba cu aplaudatul. Dar fac eu update, n-aveți grijă.  Continuă lectura „Ce înseamnă să fii însoțitoare de bord? „E un job ce se încheie în momentul când ai închis ușa la avion””

M-am lăsat de carne. De ce nu vă lăsați și voi de judecăți de valoare?

Abia am dat gata un castron de ciorbă de mazăre. Și apoi am citit cum un prieten recunoaște lumii întregi, pe Facebook, că este gay. Ce curajos! Și eu… Eu nu pot să spun aproape nimănui că nu mai mănânc carne… M-am tot gândit ce-o să zică alții? Pe unde scot cămașa când o să-l vizitez pe tata pentru care nu există o masă adevărată fără carne, multă. Fiindcă în comunism să ai carne era un semn de noblețe, erai un fel de Tarabostes al societății și a rămas cu asta. Carnea înseamnă avuție, putere, ospitalitate, omenie. Nu și pentru mine. Continuă lectura „M-am lăsat de carne. De ce nu vă lăsați și voi de judecăți de valoare?”

Ce „bâzdâcuri” au căutat Românii pe Dexonline în 2017: „amnistie” și „abroga” au fost new entry

Ce cuvinte au căutat românii pe Dexonline? „Empatie”, „amnistie”, „bâzdâc”, „altruism” sunt cuvinte pe care nu le cunosc și le caută. Nu în viața personală, ci pe Dexonline

Ca în fiecare ianuarie, echipa Dexonline face publică lista cu cele mai căutate cuvinte în dicționar. Lista nu s-a schimbat foarte tare față de cele din anii trecuți. Totuși, au fost câteva cuvinte nou intrate care marchează anumite evenimente legate de schimbările din justiție. Așadar, românii au vrut să știe ce înseamnă și „abroga” și „amnistie”. Continuă lectura „Ce „bâzdâcuri” au căutat Românii pe Dexonline în 2017: „amnistie” și „abroga” au fost new entry”

Radu Păltineanu, călător pe bicicletă prin 19 țări: „Planeta ideală ar fi aceea în care toți locuitorii s-ar simți iubiți”

Mi-a zis cineva zilele astea că poate călători oriunde fără să facă vreun pas în lume. E cu sufletul peste tot pe planeta asta, a ajuns la nivelul ăla de plenitudine sufletească. Alții călătoresc fără căpătâi, cu nesaț, o țin într-un city break într-o căutare năucă a ceva. Și foarte puțini sunt pribegii lucizi, ambasadori ai regăsirii de sine și ai bunătății oamenilor de pretutindeni. Unul dintre cei puțini este Radu Păltineanu, românul care traversează Americile pe bicicletă și pe care îl știu doar de pe Facebook.  Radu umblă pe bicicletă de vreo doi ani și cinci luni de-acuma. A văzut vreo 19 țări și de fiecare dată i s-a arătat calitatea pe care o credeam pierdută printre atâtea știri negative: ospitalitatea autentică. Și spune despre oameni și poveștile lor pe blog. I-am pus câteva întrebări ca să călătorim cu el nițel. Continuă lectura „Radu Păltineanu, călător pe bicicletă prin 19 țări: „Planeta ideală ar fi aceea în care toți locuitorii s-ar simți iubiți””

Gabriel Ene, instructor la World Class. Din dragoste pentru cycling

Abia am închis fereastra și simt cum începe ușor căldura să-și recucerească teritoriul invadat de aerul rece de dimineață. E duminică și am o dilemă: să ies la alergat în parc sau să mă duc la sală? Parcă aș mai vedea un film documentar, parcă aș găti ceva. Și mă întreb ce gândea Gabriel Ene când duminicile docile îl îmbiau să cucerească fotoliul și nu bicicletele din sală? Cât de ațâțătoare o fi lupta dintr-un om mai grăsuț pentru a se urni spre a face mișcare? Dacă Doamne-ferește mănânci pe stradă un covrig, oamenii te privesc cu mila celui care văd că ai abandonat lupta, dacă stai pe o bancă să te odihnești, la fel, primești judecata silfizilor care trec în pantaloni de jogging, înviorați și veseli. Dar ăsta n-a fost cazul lui Gabriel Ene care acum este instructor de cycling la World Class. Continuă lectura „Gabriel Ene, instructor la World Class. Din dragoste pentru cycling”