A avut primul job la 40 de ani. La 43, a ajuns antreprenor. Face haine pentru doamnele cu forme

Drumul de la casnică la antreprenor are o morală: trebuie să cazi rău ca să te hotărăști să te ridici. Este povestea Mariei Matei, femeia care a avut primul job la 40 de ani.

Maria e o frumusețe blondă, cu o voce de spus povești și o vârstă pe care nu i-o dai nici după ce îi vezi buletinul. Am cunoscut-o când era cursant la Institutul de Modă „Salomeia Truță”, o școală unde am văzut farmaciști, avocați, economiști care nu puteau nici măcar să facă un tipar pentru un guler din diploma lor. Și care s-au întors să învețe să coasă la mașină, să facă tipare, să deseneze modele, să învețe să facă ceva cu mâna lor.  Continuă lectura „A avut primul job la 40 de ani. La 43, a ajuns antreprenor. Face haine pentru doamnele cu forme”

Cristian Vasilcoiu: „Eu cred că oamenii au o preconcepție legată de PSD”

„Iar și-a schimbat locul de muncă Vasilcoiu…” Era un fel de salut printre ziariști. Nu mai mira pe nimeni, dar făcea parte din picanteriile discuțiilor de pe teren. Era de-al nostru, până când a anunțat că devine consilierul Ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Și i-au sărit toți prietenii de bere la beregată, virtual, bineînțeles. Eu cred, fără documente sau cifre, că este acum unul dintre cei mai înjurați și apostrofați oameni de pe Facebook. Că na, pensii și salarii. Continuă lectura „Cristian Vasilcoiu: „Eu cred că oamenii au o preconcepție legată de PSD””

Am găsit adevăratul lux la Marea Neagră. Se cheamă Normalitate

Din studenție, nu am mai stat la mare mai mult de trei zile legate. Și asta pentru că simt că în afară de „animăleală”, nu prea are ce-ți oferi Marea Neagră. Nu avem servicii să pici pe spate și nici o cultură a vacanțelor active. Așa că am făcut investigații și am găsit locuri frumoase la Marea Neagră, alea pline de bine și normal. Continuă lectura „Am găsit adevăratul lux la Marea Neagră. Se cheamă Normalitate”

Dragă jurnalule, m-ai învățat că Scrisul face bine

Miercuri, 21 ianuarie

Azi ne-am distrat bine la școală, că nu a venit doamna de muzică, însă am făcut trei ore de română. Dar și astea le-am făcut singuri. Când am ajuns la școală era Mihăiță care m-a lovit cu un bulgăre de zăpadă. Am uitat să îți zic că a nins. Când am venit acasă am mâncat și apoi m-am odihnit puțin cu mama. Mi-am scris, dar și acum mai am, și mâine trebuie să mă scol la 6.30. Eu nu vreau decât să îmi meargă bine la română și poate să mai iau un zece, cum am luat și ieri și de care am uitat să îți zic. Am fost tare fericită și vreau să mai fiu o dată, mai ales că vreau să devin ziaristă. PE MÂINE!” Continuă lectura „Dragă jurnalule, m-ai învățat că Scrisul face bine”

„Prieteni Fantastici”, în acuarelă. Pictură pentru copii

Când eram mică am desenat catralioane de prințese. Aveau toate cam aceleași fețe, rochiile erau diferite. Tare m-am necăjit când una dintre frumoasele mele a acoperit oala cu lapte. Desenul era ocupația mea favorită când vremea nu mă lăsa să zburd. În miros de ciorbițe și tocănițe, printre aburi de mâncare bună făcută de mama, printeau contur prințesele. Și prindeau un ditamai contur, fiindcă îmi plăcea să îngroș marginile cu o cariocă neagră.  Continuă lectura „„Prieteni Fantastici”, în acuarelă. Pictură pentru copii”

Documentar de familie: „Nicăieri pe Pământ nu ți-e bine dacă nu ți-e bine în familie”

Există un singur lucru pe lumea asta care te poate înălța până la Dumnezeu sau poate să te doboare. Te călăuzește toată viața sau te hărțuiește de-a pururea. Te face om sau neom. Lucrul ăsta e familia. Familia pentru care s-a făcut referendum, s-au scris poezii și cântece, cărți, pentru care s-a ieșit în stradă. Știm totul despre ea, dar tot parcă picăm la testul ei. Continuă lectura „Documentar de familie: „Nicăieri pe Pământ nu ți-e bine dacă nu ți-e bine în familie””

La Timișești, satul în care am copilărit, sfinții umblă slobozi pe ulițe

9 copii, doi părinți neputincioși care au crescut și s-au cunoscut la orfelinat și patru pereți. S-ar încadra cu succes în poveștile lacrimogene de dinainte de Crăciun și Paște, când toți suntem puțin mai mărinimoși. Eu vreau însă ca familia Stanciu din Timișești, satul în care am copilărit, să nu fie subiect de știre lacrimogenă înainte de Sărbători. Ei au nevoie de ajutor acum. Continuă lectura „La Timișești, satul în care am copilărit, sfinții umblă slobozi pe ulițe”

Italianul care a aruncat mingea pe acoperișul comunismului

Îmi plac muzeele. La fiecare loc de muncă pe care l-am avut am căutat în jur muzee unde să pot chiuli la prânz. Când eram la TVR am bătut Muzeul Zambaccian, al Hărților și Cărților Vechi, Primăverii. La Digi am chiulit o oră ca să văd Casele Memoriale Liviu Rebreanu și Ion Minulescu, într-un bloc minunat de lângă Cotroceni. Apartamentele astea minunate, la un prânz scăldat de lumină deja tomnatică, m-au vindecat. Și acum, că lucrez la Libertatea,  în noul uptown care a devenit Pipera, am pus ochii pe ceva, dar e secret deocamdată. Continuă lectura „Italianul care a aruncat mingea pe acoperișul comunismului”

I ❤️ ROMÂNA. Stați liniștiți! Mi-a spus un cercetător de Cambridge că emoticoanele nu vor deveni un limbaj de sine stătător

De la înălțimea senectuții noastre, limba adolescenților de azi este prea prescurtată, prea greșită, prea comodă, prea englezită, prea cu emoticoane…  În străinătate se discută deja despre posibilitatea unor translatori pentru emoticoane, fiindcă lucrurile au evoluat mult de la banala mutră zâmbitoare, a plângăciosului sau ochiosului (cel care face din ochi). Eu habar n-am cum să traduc mutra ăluia cu ochelari de soare. O fi ceva de genul „sunt șmecher” sau „m-am camuflat” sau „e soare afară și port ochelari”. Exact, ține de contextul conversației, emoticoanele fără cuvinte n-ar fi nimic. Este un mariaj făcut să reziste. Pe mine m-a interesat de data asta partea științifică. Așa că am mers la Academia Română, la cercetătorul Alexandru Nicolae, care a terminat un doctorat la Universitatea din București și la cea din Cambridge. Iar fotograful întâlnirii a fost Rareș Danteș, elev în clasa a opta și vlogger. Îl găsiți pe Youtube cu pseudonimul Eti Pufarină unde vlogguiește despre tot ce găsește interesant. Pentru generația lui, imaginea e o lumea întreagă. Continuă lectura „I ❤️ ROMÂNA. Stați liniștiți! Mi-a spus un cercetător de Cambridge că emoticoanele nu vor deveni un limbaj de sine stătător”

I ❤️ ROMÂNA. Fondatorul DEXONLINE: „Nu înțeleg romgleza venind din partea unor oameni care n-au trăit o zi într-o țară vorbitoare de engleză”

Totul a început de la o cratiță. De fapt, de la două sau mai multe. Deci, au fost mai multe cratițe care s-au spart în capul celui care nu știa formele de plural. Adică în capul lui Cătălin Frâncu. Era student atunci la Massachusetts Intitute of Technology (MIT), universitate clasată pe locul întâi în cele mai prestigioase topuri internaționale. Și era convins că se spune „crătiți”. S-a contrazis cu un coleg până în punctul în care unul dintre ei a decis să care din România un Dicționar Explicativ al Limbii Române. Adică o cărțoaie de două kilograme și. Cătălin a fost aventurierul. Și tot el a venit cu ideea să facă un dicționar românesc online, așa cum existau în SUA pentru engleză. Continuă lectura „I ❤️ ROMÂNA. Fondatorul DEXONLINE: „Nu înțeleg romgleza venind din partea unor oameni care n-au trăit o zi într-o țară vorbitoare de engleză””