Astăzi ne-am pus singuri pe tronul salvatorilor planetei doar pentru că avem o traistă din pânză și că am decis să nu punem cele două portocale într-o pungă înainte de a fi cântărite. Să ne revenim, părinții și bunicii noștri sunt cei care au reciclat cu adevărat: adunau hârtie și sticlă cu tonele. Bine, erau și vremuri în care plasticul era o raritate. Oricum, ce-mi mai plăcea să mă duc să iau garanția pe sticle, bani din care, cu puțin noroc, îmi ajungeau cât să-mi iau o ciocolată rotundă, cu Scufița pe ea.
De dragul acelor timpuri și în cinstea celor de azi, am convocat generația „green” să scoată din dulap secretul ăla murdar. Da, da, toți îl știți și îl aveți. PUNGA CU PUNGI! Prietene dragi și curajoase au fost de acord să-mi povestească despre relația nesănătoasă pe care o au cu plasticul, relație demnă de tratat la psiholog. Pentru că întâi trebuie să-ți recunoști problema înainte de a o trata și ele au scos din debara pungile, le-au pozat și le-au spus și povestea cu dârzenie. Mulțumesc, doamnelor!
Nu le las să intre singure în gura nedeținătorilor de pungi și ocrotitorilor fanatici de mediu. Da… Sunt Andreea Archip și am patru pungi cu pungi: una cu pungi de cadouri, alta cu pungi mari, alta cu punguțe mici în care se poate pune o caserolă cu mâncare și alta cu pungi din pânză, dintr-alea cu mesaje gen: Save the Planet!
„Bună, Andreea!”
Apropo, suedezii au pungă cu pungi? Sau finlandezii? Știe cineva? Americanii? Chinezii?
(Să nu credeți că n-am întrebat și băieți despre punga cu pungi, dar s-au fofilat că ei nu știu dintr-astea. De parcă noi nu știm că cei care le colectează cel mai mult sunt bărbații!)
Parfum de copilărie și de șervețele
Când mi-a adus unchiul meu de la Iași un pachețel verde de plastic, cu ceva alb în el, l-am întors pe toate părțile, fără să-mi dau seama ce e. Era însă frumos, îmi plăcea tare. Văzând că mă uit la el ca la mașini străine, nenea Vasile a tras de un capăt și l-a desfăcut, eliberând un parfum care semăna puțin cu cel de la brăduțul din Dacia lui crem. Acela a fost primul meu pachețel de șervețele. Uneori, când eram singură, scoteam primul șervețel, îl miroseam, îl desfăceam și apoi mă chinuiam jumătate de oră să-l pun la loc, în același mod.
Era pe vremea când aveam în curte o găleată de gunoi pentru gunoiul din plastic care se aduna prin gospodărie. Trecea o vară întreagă fără ca găleata aia să se umple. Și ce aveam în ea, o mână de ambalaje, de obicei, se ardeau o dată cu frunzele uscate și alte gunoaie care se adunau de pe zoană.
Nu se punea problema să arunci vreo sticlă din sticlă. Se foloseau pentru lapte sau pentru vin, toamna. Resturile de mâncare ajungeau toate la porcușori. Apăruseră și sticlele din plastic, dar și alea erau folosite și refolosite până se jegăreau etichetele și-și schimbau forma.
Dar pungile… Dragele de pungi. Dacă aveau o pungă mai colorată pe care scria vreo Coca Cola, Malboro sau Nike, aveai grijă să o plimbi astfel încât să o vadă toată lumea. Când plecau la magazinul mixt, femeile aveau grijă să nu împăturească punga, o țineau de toarte așa goală, fluturând-o în vânt cu mândrie, ca pe-o eșarfă Hermes. Ce vremuri!
Nicoleta Dodu: „Bad romance”
Eu și punga mea cu pungi trăim un bad romance veritabil. Îi spun la fiecare trei zile că s-a terminat între noi, iar ea îmi spune că mă înțelege, că îmi respectă decizia, dar doar de data asta. Îmi șoptește în timp ce se umple iar pe zi ce trece că nu există perfecțiune, că sunt o visătoare și o viață plină de responsabilitate cum îmi doresc eu nu există. Ne știm de pe vremea când existau pungi frumoase, cu fotomodele, mașini și peisaje. Era un accesoriu. Azi am zis nu, chiar acum am în poșeta mea de piele (sintetică) neagră mere, iaurt si ardei iute. Azi am reușit, nu știu mâine cum va fi.
(Nicoleta mi-a mai povestit așa: Eu mi-am luat sacoșă textilă, mare, special pentru asta, am vrut să-i fac o poză în seara asta să ți-o trimit și pe ea, îți dai seama că n-am găsit-o, habar n-am unde e. Da, mă simt ca o ipocrită, e scheletul meu din dulap, pentru că în public sunt numai despre mediu și ce iresponsabili suntem cu atâta plastic :)) Și ajung seara la Mega, hai bine, fie și azi.)
Elena Nicodim și bucătăreasa mamei
„Punga cu pungi”! Mi-a venit să râd când am auzit :))) parcă ți-e și jena să spui că mai ai în casă o pungă cu pungi. După care îți spui „aia e, am si eu niște pungi!” :))))
Ce-i drept, trebuie să recunosc că acum vreo 10 ani, când stăteam într-o garsonieră și aveam puțin spațiu de depozitare, mi-am propus să renunț la punga cu pungi și am și reușit. Oricum nu facem mari cumpărături, iar dacă nu se rupeau până acasă, le foloseam, ulterior, ca saci de gunoi. În vremea aia, dacă imi amintesc bine, nici nu se plăteau pungile la supermarket, așa ca luai din belșug, de ce să faci economie de plastic, să te gândești la mediu?
Mai încoace, nu știu cum, dar au început să se tot adune pungi în casă. Glumeam cu soțul meu: „iar s-au adunat, cum ar fi să avem și noi un sertar cu pungi în casa, ca pe vremuri?! Care vremuri, că e atat de actual… Am glumit, până l-am făcut :))
Dar măcar am înlocuit pungile. Acum avem trei sacoșe de bumbac de dimensiuni diferite și încă două de rafie pentru cumpărături mai grele.
Și e regulă! Te intorci din drum, de la lift, de unde ai ajuns, îți iei sacoșă și abia apoi pleci la cumpărături. Regula se mai încalcă uneori, că de aia se mai infiltrează și câte o pungă de plastic în micul nostru raft cu plase.
PS: mama are multe pungi, dar bine mascate, într-o bucătăreasă cu o burtă maaaaare, plină de pungi :)))) mă distrează când o văd.
Oana Crăciun: „Obsesia de a nu arunca un lucru util sau dorința de a recicla”
Sunt Oana și încă sunt dependenta de pungile de plastic :). Lăsând gluma la o parte, chiar am o punga mare cu pungi mici și alte pungi și mai mici și fac asta dintr-un simplu motiv: le reciclez pentru că mă irita ideea de a irosi într-un an probabil sute de pungi pe care le cumpăr ca să pot căra produse de la supermarket (poate nu ar strica să fac și un calcul precis la un moment dat, pentru a da greutate demonstrației).
Le țin ca să le folosesc și după scopul lor inițial: le utilizez ca pungă de gunoi, în coșurile din casă, le pun în litiera pisicilor, ca pat pentru nisipul special, le pun într-o plasă mai mare când știu că mă duc să fac cumpărături „serioase”, ca să nu mai cumpăr iar altele, îmi pun pachetul cu mâncare pentru prânzul de la muncă, le pun mâncare la pachet musafirilor, îmi pun încălțămintea în ele când îmi fac bagajul. Le reutilizez, pe scurt. Și m-am încăpățânat să mă întorc din Londra cu o plasă de shopping din fâș, care se face mică și o poți agăța de geantă sau de jeansi sau de geacă, la modă sau cool la ei, ca să nu mai cumpăr pungi din plastic. Rămâne de văzut dacă reușesc să o iau de fiecare dată cu mine și dacă voi scăpa de pungile din plastic, vreodată…
Mihaela Nițu: #SiEuAmPungaCuPungi
Puține lucruri sunt constante în viața mea, iar Punga cu pungi e unul dintre ele. Am locuit în șase case până acum și Punga a fost acolo, cu mine, la fiecare mutare, la fiecare schimbare, pregătită să-mi ofere punga AIA BUNĂ de care aveam nevoie fix în momentul ăla.
Ca mai toate personajele feminine din viața mea, Punga mea cu pungi a avut de-a lungul timpului diferite forme, stiluri sau dimensiuni. Ba mai mult, la un moment dat, s-a metamorfozat în Sertarul cu pungi. Dar și-a dat seama repede că nu-i priește să fie atât de încorsetată și a revenit la rangul de Punga supremă.
Roxana Ioniță: „Green” is the new black
Punga cu pungi este o amintire din copilăria mea, pe care m-am încăpățânat să o țin vie și după ce m-am mutat din casa părintească, deși țineam morțiș să cred că eu sunt clar mai “green” ca generațiile trecute.
Adevărul este că nu mereu am o sacoșă de pânză cu mine și uite așa mă trezesc cu o nouă membră în colecția mea. Sunt bune pentru reciclat ambalajele pe care le preia omul de la bloc, dar și pentru momentele când rămân fără saci de gunoi, ori mai transport vreo supă căpătată de la mama, la biroul corporat(r)ist. Pe principiul: mai bine să fie, decât să nu fie.
PS: Am râs, am glumit, dar cifrele nu arată deloc bine. În fiecare an sunt fabricate 270 de milioane de tone de plastic și sunt aruncate 275 de milioane de tone în fiecare an (valoarea e mai mare pentru că sunt aruncate și cantități din producția anilor precedenți). Mai trebuie să spun în cât timp se degradează plasticul? Well, unui inocent pahar de plastic de la fântâna cu apă îi ia 450 de ani să se descompună. 450!