Anul meu 2018 ca un colac.  Zece țări și un singur „acasă”

Anul meu 2018, ca un colac. Colaci în tavă

Am făcut colaci. Așa cum făcea mama și mamaia când eram mică. Făină, drojdie, sare, apă și ulei. Atât. M-a asistat mama prin telefon, dar sunt mândră de mine că mi-am amintit exact cum se răsucesc. Am dansat de bucurie că am putut să fac micile sfere, aproape sfere, din aluat. Au ieșit 12 colaci, coincidență sau nu, câte unul pentru fiecare lună din acest minunat 2018 pentru care sunt tare recunoscătoare.

Mama va cumpăra colaci anul ăsta. Ca multe alte gospodine din Timișești. Fiindcă e mai comod așa. Le înțeleg, dar le și judec puțin că pierd astfel o tradiție casnică atât de frumoasă și importantă.

Colacii se dau urătorilor din Ajunul Anului Nou și pentru că sunt înstrăinați, ajung într-o altă casă de om, poartă cu ei toată măiestria gospodinei care i-a făcut. Mamei îi ieșeau niște colaci perfecți de fiecare dată, de aceeași mărime, frumoși, lucioși, cu coajă crocantă și miez pufos. O minune. Mama și mamaia făceau sute de colaci, iar eu mă uitat hipnotizată la cum învârteau vergile de aluat, cum împleteau și apoi încadrau colacul cu o vărguță mai subțire. Ca să mă trezească din visare, mama mă articula peste față cu o bucată de aluat. Jap! Ca să tac din smiorcăială îmi dădea o bucățică de aluat pe care o învârteam între degete până se înnegrea.

Selecția colacilor „prea ca la țară”

Din zecile de tăvi ieșea o coșarcă mare de colaci. Și în timp ce coșarca se golea treptat în sacoșele urătorilor, eu îmi umpleam la rândul meu sacoșa cu colacii altor gospodine. Convenția era să îmi amintesc de unde am fiecare colac, fiindcă mama începea acasă trierea. „Ce urât e ăsta! Pfff, ce plachie! Prea multă drojdie! Prea multă făină! Ce făină proastă!”, așa sorta mama colăceii aduși de mine pradă de urătură. Era mai rău ca în reclama „prea ca la țară”! Nemiloasă femeie! Dar avea tot dreptul, colacii ei puteau sta pe podiumul oricărui concurs. Colacii frumoși erau păstrați și îi mâncam în următoarele săptămâni, iar cei care nu treceau de mama, erau dați la porci.

N-am mai făcut colaci niciodată și așa tare m-am bucurat că am găsit un răgaz pentru asta. Și că orele de căscat gura la gospodinele mele au dat roade și uite, mi s-a întipărit în minte pentru totdeauna tehnica încolăcirii. Învârtind la colaci, mi-am amintit de atât de multe lucruri frumoase din copilăria mea, de bunicii mei, de vecini, umblatul cu uratul care era singura posibilitate de a face un ban cinstit copil fiind, de legătura mea atât de strânsă cu pământul ăla despărțit de Ozana. Timișeștiul este împărțit în două bucăți, ambele numite „peste Neamț”, Neamț fiind cealaltă denumire dată râului Ozana. Și fiecare parte o numea pe cealaltă „peste Neamț”, într-o frăție semantică și tectonică.

Anul meu 2018, ca un colac. Andreea Archip, în Oslo

Am călătorit, am văzut, am scris

Iată, am lăsat eu Neamțul în urmă, dar a rămas cu mine și l-am purtat peste tot. Anul ăsta am călătorit cel mai mult din viața mea de până acum. Am fost în nouă țări, în unele de două ori, ca să mă bucur și mai tare că mă întorc în România, a zecea și cea mai iubită țară.

La început de an am fost în Dubai, unde am dat și peste văduva lui Hugh Hefner, Crystal.

Am avut marea șansă să particip și la nunta regală de la Windsor, ba chiar am fost la câțiva metri de caleașca din care zâmbeau regal și făceau din mână regal Harry și Meghan! Regal m-am simțit!

Am fost plecată scurt prin Bruxelles și Munchen și apoi am fost în Milano. Acolo am gustat puțin din viața de model profesionist  și tot acolo s-a născut și „Campania Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă”.

Campania „Libertatea” a inspirat și alte ziare și televiziuni care s-au aplecat apoi asupra subiectului, ceea ce e minunat. Sindromul Italia, drama femeilor care ajung la spitalele de psihiatrie și a copiilor ajunși în pragul sinuciderii de dor sunt probleme care ar trebui să ne unească spre a găsi soluții adevărate.

Am trecut și prin Paris, apoi Bari, Italia, într-o mică vacanță. Am colindat cu mașina Burgas și Plovdiv din Bulgaria, am ajuns în minunata Grecie, la Kavala.

Am descoperit o lume întreagă deasupra Cercului polar, în Skjervøy, Norvegia, unde am cunoscut români minunați,

Și am încheiat anul apoteotic, într-un camion, alături de Mihai și Silvia, doi români de care m-am legat pe viață, sunt convinsă de asta. Povestea lor am scris-o și publicat-o chiar în ziua de Crăciun.

De Crăciun am primit o carte minunată – Dicționarul de simboluri, coordonat de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant. Și cât am lăsat colacii la aburit sub un ștergar, am căutat în el semnificația cercului. Colacului, horei. Și am găsit asta:

  • Cercul simbolizează perfecțiune, omogenitate, absența distincției sau a împărțirii… Mișcarea circulară este perfectă, imuabilă, fără început și fără sfârșit, fără variații; de aceea cercul poate simboliza timpul.
  • Este simbol al lumii spirituale, cerul cosmic.
  • În budismul zen întâlnim frecvent cercuri concentrice care simbolizează etapele perfecționării interioare, armonia progresivă a spiritului.
  • Cercul, simbol al mișcării, este forma obișnuită a sanctuarelor popoarelor nomade, iar pătratul al celor sedentare.
  • Babilonienii au folosit cercul pentru a măsura timpul. L-au împărțit în 360 de grade și l-au descopus în șase segmente de 60 de grade; numele cercului, shar, desemna universul, cosmosul. În iconografia creștină, motivul cercului simbolizează eternitatea.
  • În lumea celtică, cercul are funcții magice. Chuchulain a gravat o inscripție cu litere ogamice pe un cerc de lemn pentru a opri oastea din Irlanda care invadase Ulsterul.
  • Dansul în cerc al dervișilor maulawi, numiți derviși rotitori, este inspirat de un simbolism cosmic: el imită hora planetelor în jurul soarelui, vârtejul a tot ceea ce se mișcă, dar și căutarea lui Dumnezeu, simbolizat de soare.

M-am învârtit un an întreg prin țări străine și prin țara asta, datorită meseriei mele. M-am bucurat anul ăsta, la „Libertatea”, de cei mai buni colegi pe care i-am avut vreodată, serioși, profesioniști, dedicați, oameni buni, care m-au susținut și încurajat. Le sunt recunoscătoare și le mulțumesc.

Și mai sunt recunoscătoare și că anul ăsta plin s-a încheiat rotund în cartierul Titan, București, România. Ca un colac.

La mulți ani tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *