Ce înseamnă să fii însoțitoare de bord? „E un job ce se încheie în momentul când ai închis ușa la avion”

Ce înseamnă să fii însoțitoare de zbor? Livia făcând semnul OK lângă un avion

Prima dată am zburat acum 9 ani. Nu se pune data când am planat vreo jumătate de oră în gardul de la cotețul porcilor, agățată în rochia mea de pânză topită, moment care a avut turbulențele lui. Ei, acum 9 ani am ieșit prima dată din țară și mergeam la Torino. Am savurat experiența zborului și nu m-a deranjat cu nimic că s-a aplaudat la aterizare. Dacă nu știi obiceiurile locului, e normal, nu? Până la urmă, să zbori e un performance. Și atunci când am văzut evoluția colegei mele de facultate, Livia Velnic, ca însoțitoare de zbor pe la diferite companii, nu m-am putut abține să nu o iau la întrebări despre profesia ei. Și ea a răspuns. Am uitat însă s-o întreb cum stă treaba cu aplaudatul. Dar fac eu update, n-aveți grijă. 

Cum de ai ajuns la un interviu pentru a fi însoțitoare de bord? Când se întâmpla asta?

Pot să spun că meseria asta m-a ales pe mine și nu eu pe ea. Nu a fost nimic tipic, că aș fi visat dintotdeauna să lucrez pe avion, dimpotrivă. Pe vremea când am dat primul interviu pentru aviație era în mai 2010 și eu lucrăm încă în jurnalism, într-o televiziune micuț[ din Bucureșți. Din cauza crizei care abia începuse, televiziunea a anunțat că se închide și eu ca toată lumea am plecat în căutare nebună de job. A fost să fie așa, după cum mi-am zis atunci! Compania Sultanatului Oman a venit să recruteze la Bucureșți și m-am dus să văd ce ofertă au. Erau trei zile de interviu, iar după ce am trecut probele din prima zi și le-am comentat părinților ideea, mama mi-a zis: nici să nu te gândeșți să pleci! Dar am ales să plec!

Ce te-a atras la această profesie?

Inițial nu știam prea bine la ce să mă aștept, mai ales că Omanul era o țară extrem de puțin cunoscută. Știam că este o țară arabă undeva prin Orientul Mijlociu. Dar ce aveam mai clar este că doream mai bine pentru mine din punct de vedere economic și totodată m-a atras mereu ideea călătoriilor și a unei vieți mai atipice. Ceea ce cred că am și dobândit!

Cum a fost primul tău zbor ca angajată? Emoții?

E adevărat că primele experiențe nu se uită niciodată! Așa și cu primul zbor: îmi amintesc fiecare coleg, șefa de cabină, destinația și mai ales stresul. Era a treia oară în viață când mă urcăm într-un avion și încă nu mă obișnuisem cu efectele presiunii sau cu sunetele avionului. Făceam un zbor de noapte din Oman în India, Maadras. Am trăit un amestec de sentimente între o oboseală în exces, emoții ca în prima zi de școală, euforie și adrenalină la aterizare și decolare, dar mai ales confuzia comportamentului colegilor mei de altă naționalitate și mai ales a pasagerilor. Cu timpul am înțeles de ce ei fac unele lucruri atât de diferit de europeni, însă mi-a luat luni de zile de înțelegere și ceva frustrare!

„…a fost singurul moment când m-am gândit dacă am făcut tot ce mi-am dorit în viață mea și o pot încheia liniștită!”

Care a fost cel mai dificil zbor al tău?

Primele zboruri au fost mereu cele mai grele: primul din Oman Air, primul din Vueling, următoarea companie la care am lucrat și primul din Norwegian Air, compania la care sunt actual angajată. Dar și primele zboruri de promovare pe poziția de șefă de cabină. Acumularea de responsabilități, decizia de a fi azi mai matur decât până acum și de a lua decizii într-un timp scurt e ceva personal și am decis să acced când am simțit că pot fi responsabilă pentru întreg echipajul. Nu aș putea menționa doar un zbor greu, pentru că au fost mai multe, însă a existat unul care ar fi putut fi un risc pentru viața mea: atunci când am avut o depresurizare în zbor și a trebuit să facem o aterizare de urgență. Atunci a fost singurul moment când m-am gândit dacă am făcut tot ce mi-am dorit în viață mea și o pot încheia liniștită! :)))

Ce exerciții faci sau ce trucuri ai tu pentru a-ți păstra calmul?

Din punctul asta de vedere fac mereu referire la latura mea spirituală și la pozitivismul ce încerc să-l țin mereu în creștere. M-am considerat întotdeauna o persoană religioasă și indiferent unde trăiesc încerc să nu pierd acest aspect al vieții mele. Așa că am încredere că fiecare zbor se va termina cu bine și că orice moment mai stresant de pe zbor e doar un detaliu. La sol, după ce închid ușa de la avion, totul se uită, se lasă pe scaunul de avion și o nouă zi mă așteaptă. Pe lângă acest aspect am mare încredere în colegii mei, că sunt persoane pregătite și că rostul nostru e să ne păstrăm calmul făcând lucrurile cât mai corect.

„E un job ce se încheie în momentul când ai închis ușa la avion”

Care e cel mai frumos lucru la meseria ta? Care sunt avantajele și dezavantajele?

Cu anii am ajuns să apreciez alte aspecte ale acestei meserii. Cred că vârsta influențează în majoritate. Când am început a zbura aveam 25 de ani și o lume întreagă dinainte, uși de deschis și curiozități de doborât. Tot ce-mi doream era să călătoresc și cu cât mai aventuros și mai puțin planificat posibil, cu atât mai bine! Când m-am mutat în Spania, la compania Vueling, eram deja pe alt tip de mentalitate. Simțeam că ideea de a călători cu oameni necunoscuți, fie ei colegii mei e deja obositoare. Că aș vrea un pic de stabilitate! Și asta e ce-mi oferă companiile din Europa, Spania în cazul meu. Meseria mea îmi oferă dinamica ce o vreau de la un job, diversitatea colegilor și a destinațiilor, care nu mă lasă să mă plictisesc, posibilitatea de a călători în fiecare lună și aproape gratis și nenumărate oportunități de promovare pe alte poziții sau alte departamente. E un job ce se încheie în momentul când ai închis ușa la avion și până la următorul zbor nu mai ai probleme de muncă. Dezavantaje sunt în special legate de sănătate! Me preocupă foarte mult de acest aspect și sunt foarte atentă la orice modificare ce apare în corpul meu. Radiațiile mai ridicate și diferența de presiune nu sunt tocmai ceva ușor de înghițit, dar asta m-a făcut să fiu mai conștientă de necesitățile corpului meu și să adopt o viață cât mai sănătoasă. Alt dezavantaj ar fi totuși și instabilitatea! Nu orice partener de viață poate acceptă lipsa de acasă zile sau nopți, însă sunt cai de manevrat și acest aspect.

De ce calități ai nevoie pentru a fi însoțitor de bord? Cum ai descrie tu un însoțitor de bord bun și talentat?

De-a lungul anilor și diferitele companii în care am lucrat mi-a arătat foarte multe tipuri de însoțitori de zbor. Suntem mulți și multe caractere! Pentru mine cel mai important e să fii calm și să-i accepți pe toți din jur ca pe ține însăți, cu bune și cu rele! Am observat la pasageri, în funcție de naționalitate o multitudine de clișee, care de altfel se repetă poate pe fiecare zbor. Un însoțitor de zbor agitat sau fără simțul răbdării ar ajunge foarte ușor să se certe sau să între în conflicte zilnice pe aceleași povești. E importantă comunicarea în această meserie, dar nu doar ușurință de a vorbi cu oamenii, ci mai ales adaptarea mesajului oricărui tip de persoană de orice naționalitate. Și este foarte, foarte greu! De aceea mulți dintre colegii mei ajung să se plângă în cea mai mare parte a timpului de anumite destinații, pentru că tipul de pasager pe acea destinație are un clișeu de comportament greu de manevrat. Totodată, ce consider a fi solicitant și se învață cu experiență esta capacitatea de a reacționa la anumite situații și de a luat o decizie într-un timp extrem de scurt! De exemplu, un pasager care în timpul îmbarcării demonstrează un comportament agitat și conflictiv ne pune într-o situație de a decide dacă este în regulă să zboare sau nu, decizie ce trebuie luată în doar câteva minute.

Ce înseamnă să fii însoțitoare de zbor: „În fiecare zi dorm acasă!”

Câte țări ai văzut? Câți kilometri ai zburat, ai făcut un calcul?

Am și eu harta mea! Cred că e ceva tipic în zilele noastre. :)) Cu fiecare nouă călătorie mai colorez o țară și mă bucur că am avut posibilitatea să fi văzut un număr considerabil de locuri. Dar întotdeauna parcă mai rămâne ceva de făcut sau de văzut și sunt țări în inima mea care îmi face plăcere să le revăd din când în când. Am avut o vreme când calculam, nu kilometrii, ci orele de zbor, că e mai ușor, dar am pierdut calculul. Acum calculez anii: sunt aproape 8 ani, și nu pot să cred!

Cele mai exotice destinații vizitate?

Cu siguranță Maldive și Nepal. Asia a fost mereu ceva exotic, iar pentru mine sunt locuri în care am trăit momente extraordinare. În Nepal de fapt pregătesc următoarea mea vacanță, de data asta la pas spre vârful Everest. Cred că va fi o experiență de cunoaștere și de liniște sufletească.

Mereu m-am întrebat dacă un însoțitor de zbor are cu adevărat timp să viziteze o destinație. Cât timp stai într-un loc? Există varianta în care nici nu cobori din avion și te întorci de unde ai plecat?

Companiile din Orientul Mijlociu oferă în general opțiunea de a dormi la destinație și a te întoarce a doua zi sau peste câteva zile, însă companiile de low-cost din Europa, ceea ce cunosc actual se bazează pe utilizarea cât mai eficientă a avioanelor. Acest lucru înseamnă că majoritatea zborurilor sunt de dus-întors. În fiecare zi dorm acasă! Mai sunt și posibilități de a dormi în alt oraș, dar doar când zborurile sunt peste 5-6 ore durată și ating maximul de zbor. Dar acest lucru cred că e benefic însoțitorilor de zbor care au și o familie și doresc să fie acasă în fiecare zi!

„A lua avionul va fi cât de curând egal cu a lua trenul sau orice mijloc de transport în comun”

Se câștigă bine?

Se câștiga mai bine când am început să zbor în 2010. Evident companiile din Orientul Mijlociu plătesc mai bine, dar pentru că îți oferă posibilitatea unei case gratis fără cheltuieli. În Europa vorbesc despre aviația viitorului, ceea ce ne așteaptă pe toți: a lua avionul va fi cât de curând egal cu a lua trenul sau orice mijloc de transport în comun. Astfel glamour-ul acestei meserii care odată oferea salarii incredibile începe a se stinge. Așadar și salariile se reduc. Încă se plătește bine și încă merită încercat!

Poți face meseria asta toată viața sau nu e compatibilă cu viața de familie?

În compania unde lucrez se ține cont mult de acest aspect și majoritatea colegelor mele au familie și reușesc să o mențină ca în orice alt serviciu. În plus nu există o limita de vârstă, de aceea și una dintre cele mai noi colege ale mele din baza Providence, în New York are 73 de ani și e impresionantă.

Ai ceva sfaturi/trucuri pentru făcut bagaje, de vreme ce eșți mereu cu bagajele în mână?

Cred că am devenit destul de expertă în împachetat:))) M-am și mutat de multe ori și asta mi-a adus o adevărată experiență în făcut bagaje. De altfel pentru mine bagajul de vacanță se face în ziua dinaintea plecării. Trucuri: nu iau cu mine niciodată mai mult decât aș avea nevoie. În caz că am nevoie de ceva, mă descurc la fața locului. Nu-mi place să am bagaje mari și cred că a călători încărcați nu face decât să reducă experiența și să crească stresul bagajului.

De ceva vreme am căpătat o frică de zbor. Ce mă sfătuiești să scap de ea?

Sunt tot felul de trucuri practice: pastile ce relaxează, ceaiuri, muzică sau filme amuzante. Sunt și persoane care preferă să rămână perfect conștiente de situație, pentru că astfel văd ce se întâmplă în jurul lor. În astfel de cazuri de obicei stau de vorbă cu ei și îi distrag de la zbor, de a nu fi atenți la fiecare sunet ce cred că e anormal. Există și cursuri scurte și practice oferite de unele companii de zbor care te ajută să te relaxezi. Cred că frica de zbor dispare când adoptăm cealaltă atitudine: când simțim că e frumos ce se vede de acolo de sus, culorile și norii, curcubeul și cerul mereu însorit sau plin de stele.

Turbulențele sunt „găuri în asfalt”

Am auzit o dată un însoțitor de zbor încercând să „liniștească” o doamnă: dacă se oprește motorul, ne prăbușim și murim cu toțîi, dar de turbulențe să nu ne fie frică, nu se întâmplă nimic”. Care-i faza cu turbulențele? Ce ar trebui să știu eu despre ele?

:)))) Nici dacă se oprește motorul nu ne prăbușim așa cu una cu două! Avionul e o mășinărie deșteaptă și are tot felul de Plan B, Plan C și așa mai departe! Turbulențele sunt date de mișcări ale a aerului sau de nori. Eu le numesc gropi în asfalt. E ca atunci când mergem pe un drum rău sau un drum pietros de țară. Nu se întâmplă nimic, ci doar e incomod!

Am văzut că ai schimbat ceva companii aeriene. Și țări pe care să le numeșți „acasă” îmi închipui. Ți-ai făcut prieteni? Cum a fost pentru ține călătoria interioară?

Eu ca toți ceilalți mi-am dorit mai bine în viață mea și în carieră. Și pentru că îmi doresc să rămân în această muncă a trebuit să fac și multe compromisuri, precum schimbările de țară sau de oraș. Casa mea e unde îmi e inima: acum e o combinație între România, Spania și Irlanda, adică unde îmi e familia, prietenii și partenerul. Am încercat mereu să accept aceste schimbări ca fiind benefice, pentru că mai devreme sau mai târziu așa s-au dovedit și mi-au oferit tot felul de experiențe și noi lecții de viață. Am locuit aproape patru ani în Oman și am dobândit o groază de prieteni, care mulți au fost ca familia mea acolo. Acum am aproape patru ani în Spania, unde am locuit în Barcelona, Malaga și Insulele Canare. Nu am un loc fizic pe care să-l numesc casă, pentru că a avea o casă acum e ceva mai mult spiritual și pentru că îmi doresc ascensiune profesională am pus de multe ori partea personală pe planul doi, stabilitatea unei case. Însă acest lucru m-a ajutat să-mi fac enorm de mulți prieteni, în tot locul și în multe țări. Nu pot spune că e ușor să te adaptezi unui astfel de ritm de viață, dar atât timp cât am familia și prietenii, restul lucrurilor se rezolva!

Cele mai haioase întâmplări în timpul unui zbor. (și cele mai nașpa, dacă poți vorbi despre ele fără să mi se facă și mai frică)

Întâmplări haioase sunt o groază: pasagerii sunt cei care stârnesc râsul de obicei. Petrecerile de burlaci și burlacite sunt un adevărat calvar pentru că sunt tineri ce doresc să înceapă petrecerea pe avion, dar sunt și cei mai distractivi, pentru că râd, fac glume și se comportă că și cum ar fi ultima zi din viață lor. Sunt amuzante diferențele de cuvinte, când ceri un rol de hârtie de mășină de încasat și colega înțelege un rol de hârtie igienică. Dar recunosc că cele mai haioase situații sunt când observ diferențele culturale: scandinavii sunt atât de politicoși încât nici dacă te așezi pe locul lor nu-ți spun să te muți,  rușii cer un pahar de apă caldă ca să poată amestecă tăria, spaniolii încep să-ți povestească detalii picante din viața lor doar dacă îi întrebi cum le-a fost ziua. Întâmplările negative vin în general pe același fond: certuri pe aceleași subiecte, de exemplu bagajul de mână, de ce nu vorbim toate limbile unde zboară compania, multe de ce-uri care se termină uneori în conflicte fizice. Apoi cred că cel mai grav este urgența medicală! În general avem medici printre pasageri, dar am avut cazuri în care pasageri s-au simțit rău și nu era niciun personal medical pe zbor, ceea ce duce la decizia unei aterizări de urgență, întârzieri și uneori panică printre restul pasagerilor.

„Eu continui să țin la România mea”

Cât de des mai vii acasă? De ce ți-e cel mai dor? Cum îți alini dorul de casă? De fapt, unde este pentru ține acasă?

Încerc să vin acasă o dată în fiecare anotimp, dar nu prea reușesc. Cred că e din cauză că încerc să călătoresc și în alte părți, așa că ajung acasă o dată sau de două ori pe an. Cu anii dorul de casă a devenit dorul de părinții și frații mei. Mereu ne sunăm și povestesc totul cu detaliu că și cum ar fi cu mine în fiecare moment. Acasă cred că a rămas tot casa în care am crescut, din orășelul acela mic numit Buhuși, din Bacău.

Cred că viața ta e cel mai bun exemplu al faptului că suntem cetățeni ai Planetei, nu ai unei țări. Ce ai învățat tu despre oameni în călătoriile tale? Îi poți clasifică după țara din care vin, au un specific? Care îți sunt cei mai dragi?

Da, foarte bine zis! Chiar simt asta și am acceptat că suntem cetățeni ai unei planete în momentul în care am decis să locuiesc în altă țară decât cea în care m-am născut. Nu cred că există alt job care să te educe mai bine în tactul cu oamenii. Faptul de a trăi în alte țări m-a educat foarte mult și m-a ajutat să înțeleg de ce unii sunt diferiți de mine și de ce se comportă altfel decât mine în aceeași situație. Am devenit poate un psiholog pentru mine însămi. Toți avem un specific și văd și la românii mei când vin acasă similitudini pe care nu le-am observat atât timp cât am trăit în România. Suntem ironici și părem veșnici nemulțumiți, dar suntem harnici și inventivi, descurcăreți și flexibili. De la fiecare naționalitate am învățat câte ceva și știu că atunci când ies cu prietenii mei spanioli de acum, știu că trebuie să iau prânzul în jur de ora 15.00 și că atunci când ne salutăm ne pupăm pe ambii obraji chiar dacă ne-am mai văzut și dimineața aceleași zile. Am învățat despre toate naționalitățile cu care am intrat în contact câte ceva și n-aș putea să spun cine îmi sunt cei mai dragi. Eu continui să țin la România mea și n-aș putea să-mi placă alții mai mult, oricât de civilizați sau moderni ar fi mai mult decât a mea nație.

Sper să nu greșesc, dar parcă ai lucrat și pentru o companie din Golf și acum eșți în țările nordice. Cum ai făcut trecerea de la caniculă la zăpadă? Ai avut probleme vreodată din cauza diferențelor dintre țara din care pleci și cea în care ajungi?

România are iernile dure și când am ajuns să trăiesc în Oman, căldura oricât de incendiară nu m-a deranjat. Mi-a plăcut enorm să am mereu soarele pe cer. Scandinavia acum e total diferită și cred că dacă ar trebui să locuiesc într-una din țările nordice ar fi cu adevărat o schimbare radicală, dar nu cred că nu m-aș obișnui. Vremea educa comportamentul oamenilor unei țări și în funcție de vreme ne manifestăm activitățile. Au fost zile când trebuia să fac bagajul pentru trei zile în Paris în mijlocul iernii, când plecam de la căldură de peste 20 de grade din Orient la minus 10 grade. Mi-a fost greu fizic să mă adaptez, dar cu timpul a devenit o rutină. Poate sună ciudat, dar cu timpul până și lucrurile ciudate pot deveni rutină!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *