Radu Păltineanu, călător pe bicicletă prin 19 țări: „Planeta ideală ar fi aceea în care toți locuitorii s-ar simți iubiți”

Mi-a zis cineva zilele astea că poate călători oriunde fără să facă vreun pas în lume. E cu sufletul peste tot pe planeta asta, a ajuns la nivelul ăla de plenitudine sufletească. Alții călătoresc fără căpătâi, cu nesaț, o țin într-un city break într-o căutare năucă a ceva. Și foarte puțini sunt pribegii lucizi, ambasadori ai regăsirii de sine și ai bunătății oamenilor de pretutindeni. Unul dintre cei puțini este Radu Păltineanu, românul care traversează Americile pe bicicletă și pe care îl știu doar de pe Facebook.  Radu umblă pe bicicletă de vreo doi ani și cinci luni de-acuma. A văzut vreo 19 țări și de fiecare dată i s-a arătat calitatea pe care o credeam pierdută printre atâtea știri negative: ospitalitatea autentică. Și spune despre oameni și poveștile lor pe blog. I-am pus câteva întrebări ca să călătorim cu el nițel.

De ce ai ales drumurile din Americi?

Pentru că mi s-a părut cel mai lung drum (aproape) continuu pe care îl poți face. Din nordul Alaskăi, până în Țara de Foc, în extrema cealaltă a Americii. Asta şi faptul că Americile găzduiesc încă, cele mai sălbatice zone de pe planetă.

Câte țări ai la activ și câți kilometri? Le-ai mai ținut numărul?

Am intrat în 19 țări şi teritorii până acum (deşi Alaska este un stat SUA, eu îl calculez ca teritoriu de sine stătător). Am aproape 25.000 de km parcurşi până în acest moment şi îmi mai lipsesc undeva între 10 şi 11 mii. Da, îmi înregistrez tot traseul cu o aplicație denumită Strava. La început aveam şi un dispozitiv de monitorizare live, dar am renunțat la el.

Când te vei opri?

Din călătorit? Nu prea curând. Dar dacă te referi strict la tura asta, păi când ajung la Ushuaia, în Țara de Foc, destinația mea.

„Fiecare plecăm cu un oarecare bagaj de traume, probleme, situații mai neplăcute, de care poate încercăm să fugim”

De ce ai ales să mergi singur? Cât a fost pentru tine o călătorie cathartică?

Am călătorit în trecut şi în grup, dar mai ales când eşti pe biclă, este greu să-ți găseşti parteneri care să aibă acelaşi ritm cu al tău. Fiecare vrea să tragă înspre direcția lui şi atunci e mai uşor singur. Este şi cathartică, desigur. Cred că fiecare plecăm cu un oarecare bagaj de traume, probleme, situații mai neplăcute, de care poate încercăm să fugim. Ei bine, călătoria e bună în sensul în care rămâi tu cu tine însuți şi apuci să vezi acele probleme/traume sub o altă lumină, mult mai limpede.

Te-ai simțit vreodată singur pe drum?

Am momente, trebuie să recunosc, dar oamenii pe care îi întâlnesc mereu, prietenii pe care mi i-am făcut peste tot, compensează.

„Am bătut la uşa primei case şi am fost primit ca unul de-ai lor şi pus la masă”

Dacă ar fi să alegi trei momente care te-au mișcat profund în călătoriile tale, care ar fi?

Sunt extrem de multe momente care m-au mişcat, dar cele mai faine au fost astea:

1. Atunci când m-a oprit un motociclist şi mi-a dat $100 în Utah, SUA;

2. Un domn din deşertul peruan, patronul unui restaurant supranumit şi îngerul deşertului, care din 1990 şi până acum, a dat de mâncare şi cazare gratis la el, pe toți călătorii care i-au călcat pragul (eu am fost al 1244-lea);

3. Atunci când, prins în furtună de zăpadă, fiind, am bătut la uşa primei case şi am fost primit ca unul de-ai lor şi pus la masă. Era ajunul Zilei Recunoştinței, într-un micuț orăşel din SUA, la nord de Salt Lake City.

Ce ai învățat în tot timpul ăsta? Atât personal, cât și în ceea ce privește cunoștințele de geopolitică? (Cuza mergea pe jos să ia pulsul oamenilor din țară, iar acum ne apropiem mai greu unii de alții. Avem avioane care unesc puncte depărtate de pe hartă, dar ne găsim mai anevoios ca oameni.)

Că indiferent de culoare, religie, zonă geografică, ne confruntăm cu aceleaşi probleme şi avem aceleaşi dorințe la bază. Asta şi că există mult mai multă omenie şi bunătate pe lunea asta decât ne este prezentată în mass-media. Tot ce vedem prin mijloacele de comunicare sunt prejudecăți menite să ne sporească frica, pe când lumea nu e chiar aşa. Nu e aşa deloc.

Ai avut situații în care să-ți fie frică?

Da, când am fost atacat cu o armă de 3 puşti, în Guiana franceză. Nu ştiu nici până acum dacă era adevărata sau nu, dar am scăpat fugind, fără să fiu jefuit.

CITEȘTE ȘI: Ai da lenevitul la plajă pe o tură de Cernobîl? Povestea unei vacanțe cu altfel de radiații

Care a fost cel mai greu moment pe care l-ai avut la drum? A fost unul și care să te facă să te întorci? 

Să mă întorc, nu. Dar au fost mai multe momente grele: în SUA m-a prins iarna şi am pedalat la temperaturi sub 0°C şi dormeam prin poşte că erau încălzite şi nu-mi prea venea să-mi întind cortul pe frig. Apoi, în Brazilia m-am confruntat cu nişte ploi incredibile, iar în Venezuela cu o caniculă teribilă.

Ai avut parte de multe povești la drum. Care sunt tradițiile, obiceiurile care te-au impresionat?

Probabil capoeira, în Brazilia. Exprimă fascinant de interesant toată revolta sclavilor care erau aduşi forțat din Africa de către portughezi şi s-a păstrat şi adaptat la zilele noastre. Dar nu doar asta. Sunt multe ritualuri religioase interesante în America Latină. De exemplu, în Peru, am prins o sărbătoare la care oameni făceau un pelerinaj de sute de kilometri cărând o cruce după ei, spre un munte. Asta ca sărbătoare creştină, dar sunt altele care se intercalează undeva, între creştine şi păgâne, ca la noi, de altfel.

„Curiozitatea, tenacitatea, dragostea şi încăpățânarea, sunt, poate uneltele spre o planetă mai bună”

Ai putea să aduni o enciclopedie despre viață. Să imaginăm o planetă ideală, adunând din experiențele tale ce-ai întâlnit mai bun.

Planeta ideală ar fi aceea în care toți locuitorii s-ar simți importanți, iubiți şi şi-ar cunoaşte sensul în viață, oricare ar fi el acela. Marea majoritate, ne târâm cu o viață monotonă după noi, aici pe Pământ. Curiozitatea, tenacitatea, dragostea şi încăpățânarea, sunt, poate uneltele spre o planetă mai bună.

De ce anume îți e dor? Cum te raportezi la dorul de casă? Unde îți sunt rădăcinile acum, le mai ai sau ești ca o plantă cu ghiveciul după ea?

Măi, în acest moment, lumea mare îmi este casă, dar pilonul la care mă raportez şi care cred cu tărie că trebuie să o fac, este România. Acolo îmi sunt majoritatea prietenilor, familia (în afară de părinți şi surori). Şi mi-e dor să beau o bere cu prietenii, să-mi vorbesc limba. Mi-e dor de locurile unde am crescut…sunt un nostalgic de felul meu.

Dintre toate țările, unde ți-ar plăcea să locuiești? Care pământ te cheamă mai mult?

Țara mea de suflet rămâne România. Doar România îmi oferă sentimentul de casă şi o magie incredibilă, dar aici în Americi, din țările prin care am intrat până acum, Brazilia; probabil pentru oamenii săi nebunatici, atmosfera incredibilă şi limba portugheză.

Ai ales să mergi pe bicicletă. Ce îți fac picioarele, cum te simți?

Uite, chiar acum, când îți scriu sunt în pauză, fiindcă am avut nişte urcări foarte grele prin Anzii peruvieni, în ultima perioadă. În schimb, de mâine mă repun la drum. Asta este cheia, să îți iei din când în când câteva zile libere în care fac aprovizionare, mă ocup de bicicletă, scriu pe blog şi mă refac pentru ce urmează.

Ce țări stau cel mai bine la infrastructura pentru biciclete?

Din cele prin care am trecut până acum, Statele Unite şi Columbia, dar şi Canada. Columbia m-a impresionat cel mai tare la acest capitol. Peste tot şosele proaspăt asfaltate, cu bandă pentru ciclism şi semnalizări adecvate. Asta pentru că ei chiar au o cultură ciclistă.

Ce spun apropiații și familia ta despre călătoria ta nebunească?

S-au obişnuit, dar ei încă speră că mă voi aşeza într-o bună zi „la casa mea”.

„Am plecat cu 1400 de dolari canadieni”

Fără această călătorie, îmi permit să îmi închipui că ai fi rămas IT-ist în Canada. Din ce trăiești acum?

Da, poate. IT-ist sigur, poate nu ar fi fost totuşi Canada, ci SUA sau undeva prin Europa. Ei, ăsta este alt aspect interesant şi mă bucur că mă întrebi. Oamenii cred că ai nevoie de finanțe serioase ca să călătoreşti, ceea ce este complet fals. Am plecat cu $ 1.400 canadieni şi scriindu-mi poveştile de călătorie pe facebook/instagram/blog, oamenii apreciază ceea ce fac şi mă ajută cu donații. Am avut la plecare şi câțiva parteneri logostici, care mi-au dat echipamentul necesar sau bani pentru achiziționarea lui.

Pe lângă ce vezi, bună parte a memoriei noastre e formată și din gust. Care sunt cele mai ciudate lucruri pe care le-ai mâncat? Dar cea mai bună mâncare? Cum rezistă stomacul tău la atâtea culturi culinare?

Îmi plac sosurile iuți şi cred că cea mai ciudată chestie a fost un sos iute făcut din furnici, în sud-estul Venezuelei, la indigenii din Marea Savană. Cea mai bună mâncare am găsit-o în Mexic şi în Peru. Sunt țările latino-americane cu varietatea cea mai mare de mâncăruri şi gusturi. În Mexic m-am îndrăgostit de quesadillas, iar în Peru de ceviche şi lomo saltado.
Cred că e super obişnuit cu schimbarea, stomacul meu, dar trebuie să recunosc că mi s-a mai făcut şi rău, în special de la sosuri: odată în Ecuador şi de două ori în Peru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *