Am găsit adevăratul lux la Marea Neagră. Se cheamă Normalitate

Din studenție, nu am mai stat la mare mai mult de trei zile legate. Și asta pentru că simt că în afară de „animăleală”, nu prea are ce-ți oferi Marea Neagră. Nu avem servicii să pici pe spate și nici o cultură a vacanțelor active. Așa că am făcut investigații și am găsit locuri frumoase la Marea Neagră, alea pline de bine și normal.

Am mâncat cea mai bună mâncare și am băut cel mai bun vin, am mers cu bicicleta și seara am dansat retro style. Am bifat încă „o cea mai frumoasă zi din viața mea”. La 23 August, o localitate de lângă Olimp, o franțuzoaică pe sfert româncă și-a făcut o mică podgorie cu locuri de cazare și un restaurant. Mă doare mâna să vă scriu de Clos de Colombes, pentru că aș vrea să nu ne călcăm pe bătături pe-acolo și nici să crească prețurile din cauza voastră. Dar na, dacă tot am început să scriu…

Am făcut programul în detaliu. După ce am ajuns la Clos, am închiriat bicicletele locului și ne-am programat și o vizită a podgoriei, cu degustare de vinuri. Anne Marie Rosenberg ne-a spus cu un zâmbet rece că dacă nu ajungem la  șase înapoi, nu prindem nicio picătură de poveste. Prin urmare, am avut grijă să ne calculăm plimbarea. Am pornit de la 23 August până la 2 Mai la pedală. Acolo am găsit o bucată de mare adâncă chiar de la mal și familii cu copii. Fără muzică duduită. Am făcut un popas în Mangalia, pe faleză, pentru o bere binemeritată care din fericire, nu ne-a înmuiat genunchii.

Cu bicicleta în România nu e ușor deloc, tre’ să fii foarte atent. Pentru mine a fost o provocare să ocolesc caleștile, dar am îmblânzit fiara pe două roți până la urmă. Am ajuns la timp la Clos, că nu vrei să o superi pe Anne Marie Rosenberg. Femeia asta a reușit să adune o echipă de români pe lângă ea, să-i instruiască și împreună să creeze un loc simplu și rafinat. Personalul ei e atât de natural, zâmbitor cu măsură, nu exagerează cu reverențele, nu flutură șervete pe manșetă. Am făcut mai demult un curs de manager în turism și de acolo am aflat moto-ul personalului din hotelul Ritz Carlton: „we are ladies and gentlemen serving other ladies and gentlemen”. Cam despre asta e vorba.

locuri frumoase la marea neagra

Deși în timpul turului am insistat jurnalistic să ne spună cum a venit în România, Anne Marie Rosenberg (căreia noi i-am găsit repede numele Doamna Clos) a insistat și ea tot jurnalistic – pentru că asta a și fost în Franța – că mai bine citesc pe blog. Am insistat și nimic. Resemnată, am citit pe blog că a venit în România în urmă cu zece ani și s-a îndrăgostit. Nu de vreun domn de bine de pe-aici, ci de un loc. O podgorie de struguri de masă i s-a arătat în drumul ei și pur și simplu a simțit că în clădirile părăginite și în via pusă la pământ exista un viitor.

S-a întors, a cumpărat spațiul și a plantat via. A trecut prin toate. Ba chiar i-a fost smulsă via din pământ doar așa, ca să-i dea de lucru. Dar n-a renunțat. Ne-a prezentat patru dintre vinurile ei. Dintre toate, mie mi-a plăcut Viognier. Și cum stăteam noi la masă și ne agheazmuiam cu vinuri bune, vecinii de masă, bine-dispuși, ridicau tonul și mai scăpau ceva brașoave. Și în drumul spre bucătărie, Anne Marie s-a oprit și le-a spus că tonul lor deranjează. Elegant, așa. Mi-a plăcut.

Dar mâncarea! Mâncarea! Dumnezeule-mare! Boeuf bourguignon și scoici Saint Jacques. Tot ea are grijă ca fiecare farfurie să fie de neuitat.

La Clos de Colombes sunt doar trei spații de cazare. Practic, dependințele de pe lângă podgorie au devenit camere de închiriat. Fiecare cu o curticică interioară care dă direct în vie. E de poveste. O poveste mai piperată. Dar decât trei nopți în Eforie, mai bine una singură la Clos. Sau decât patru stele în Vama Veche, cum am înțeles că se poartă, mai bine… Zic și eu.

locuri frumoase la marea neagra

Iar dacă ai poftă de ceva retro, trebuie să mergi la Cireșica. Ne-a cântat Gheorghe Gheorghiu, tătici dansau cu copii în brațe, doamne cochete și tuciurii, doar au venit să răpească soarele în piele, își cărau domnii la dans. Și în pauzele de cântat, programul artistic însemna niște tipe dezbrăcățele care dansau, așa cum am văzut eu în „A doua cădere a Constantinopolului”. Filmul.

Mai spre toamnă am încercat Constanța, tot în căutarea unor locuri frumoase la Marea Neagră. Hotel Ibis, chiar pe malul mării, cu o priveliște de să-ți vină să scrii două romane. E la doi pași de centrul vechi al Constanței unde a fost și un festival de teatru de stradă în acea perioadă. Și străzile se umpleau de cântece și culoare. Am fost la Moscheea Regală și la Muzeul de Arheologie. Și m-am pierdut pe străzi. Și soarele era mai blând. Și am mâncat zargan la Esplanada. Și am băut bere.

Eram cât pe ce să pierdem trenul. Am urcat în el când și-a strigat fluierul. Și în București ploua și era frig.

Am fost patru zile la mare anul ăsta. Și vă spun pe cuvânt că la anu’ mă duc la Techirghiol. Să nu veniți după mine. E bine și la Costinești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *