Dragă jurnalule, m-ai învățat că Scrisul face bine

Miercuri, 21 ianuarie

Azi ne-am distrat bine la școală, că nu a venit doamna de muzică, însă am făcut trei ore de română. Dar și astea le-am făcut singuri. Când am ajuns la școală era Mihăiță care m-a lovit cu un bulgăre de zăpadă. Am uitat să îți zic că a nins. Când am venit acasă am mâncat și apoi m-am odihnit puțin cu mama. Mi-am scris, dar și acum mai am, și mâine trebuie să mă scol la 6.30. Eu nu vreau decât să îmi meargă bine la română și poate să mai iau un zece, cum am luat și ieri și de care am uitat să îți zic. Am fost tare fericită și vreau să mai fiu o dată, mai ales că vreau să devin ziaristă. PE MÂINE!”

Asta e o filă din jurnalul meu. Eram în clasa a V-a. Și cel mai surprinzător pentru mine acum e că mă visam ziaristă. Pentru că eu îmi amintesc că trăgeam atunci către a fi avocată, microbioloagă sau economistă. Deci nu-mi dau seama de unde mi-a răsărit mie ideea asta cu jurnalismul de atât de devreme. Oricum, am ajuns ziaristă.

Din primii bani pe care i-am câștigat pentru niște articole –  eram în anul doi de facultate și colaboram cu revista Metropolis – i-am cumpărat mamei niște pantofi. Am fost tare mândră că am putut să îi cumpăr și eu ceva, din primii mei bani câștigați. I-am luat niște pantofi negri, dintr-ăia chinezești, de la un magazin mic mic din sticlă, aproape de calea ferată care dădea spre cartierul Alexandru cel Bun din Iași. Primii mei 600 de mii de lei vechi.

Jurnalul meu. Scrisul face bine

Am fost la „Opinia studențească” apoi și primul meu articol a fost aventura la Maternitatea „Elena Doamna” când m-am strecurat într-un grup de studenți la medicină și am asistat la trei nașteri. Andreea ARCHIP. Așa arăta semnătura mea în „Opinia studențească”. Am tot privit-o pe ascuns.

Apoi în Evenimentul zilei, în Suplimentul de cultură, în Adevărul. Acum în Libertatea. Andreea Archip din 1997 știa. Știa că Andreea Archip din 2017 nu se va vedea fiind altceva decât „ziaristă”. Am aproape 12 ani de presă. Ce călătorie a fost. Am avut zile când am fost bună, veselă și autodidactă ca Doamna Violeta, alteori analitică așa cum e Doamna Zamfir și dacă am avut vreodată discursuri bune s-au datorat Doamnelor Compera și Pascu. Și preferata mea care mi-a însuflețit rigizii ani din cărțile de istorie… Da, uneori sunt Doamna Anghel. Am știut să fiu schematică de la Doamna Teodorescu și dacă am scris chestii economice vreodată și au fost corecte s-a întâmplat datorită Doamnelor Moroșanu și Moșneagu. Și dacă am ajuns ziaristă se datorează Domnului Daniel Condurache (aka Boieru) pe care l-am cunoscut 7 ani mai târziu de povestea mea naivă și haioasă, în jurnal.

Sunt în fiecare zi puțin din profesorii mei, mult mai mulți decât am putut eu să-i numesc aici. Au mai fost și cei din afara școlii care mi-au fost profesori. Și chiar dacă e o meserie frumoasă asta de ziarist, mi-am dat seama cam târziu că am confundat lucrurile. Credeam că dacă scriu un articol sau fac o știre, un reportaj despre ceva care are urmări și ajută, rolul meu e împlinit. Mi-am confundat datoria profesională cu cea adevărată, de om.

Scrisul face bine

Costi Andriescu, coleg la Evenimentul zilei, mi-a spus în 2009 despre visul lui – „Scrisul face bine”. Ne-am apucat de treabă abia acum doi ani. De atunci am vorbit la telefon cu sute de personalități de la noi. I-am sunat până i-am înnebunit. Am aflat de la ei când s-au căsătorit, când au făcut copii, când s-au bucurat, când au avut premiere, când i-a certat soția. Detalii pentru care ar plăti orice tabloid. Pe cei mai mulți nu i-am văzut niciodată la față. Dar oameni importanți ai României au zis „Da” fără să ezite pentru un proiect educațional prezentat la telefon de o necunoscută. Cristian Tudor Popescu mi-a zis „Nu am garanții că veți face ce promiteți, dar ai o voce de om bun”.

5 octombrie 2017

A fost o zi minunată. Am lansat proiectul „Scrisul face bine”. Vom publica pe www.scrisulfacebine.ro 365 de editoriale despre educație. Sunt sigură și că vom reuși să adunăm bani ca să formăm Fondul de granturi educaționale care să poată să ridice un gard de școală, să mute toaleta din curte în interior, să ducă în excursie niște copii care n-au ieșit niciodată din satul lor, să aducă o bursă unor elevi care merită. Pentru că știu ce înseamnă să nu ai și știu ce înseamnă să îți dorești. Și mai știu că Andreele Archip din 1997 și din 2017 știau că scrisul face bine. PE MÂINE!

 

1 comentariu la „Dragă jurnalule, m-ai învățat că Scrisul face bine”

  1. Ieşeanca din mine a savurat articolul tău cu mare emoţie! Iar aici mi-au cam dat lacrimile puţin „Andreea ARCHIP. Așa arăta semnătura mea în „Opinia studențească”. Am tot privit-o pe ascuns.” pentru că şi eu ştiu ce mândrie şi câtă bucurie este atunci când obţii ceva din greu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *