„Prieteni Fantastici”, în acuarelă. Pictură pentru copii

Când eram mică am desenat catralioane de prințese. Aveau toate cam aceleași fețe, rochiile erau diferite. Tare m-am necăjit când una dintre frumoasele mele a acoperit oala cu lapte. Desenul era ocupația mea favorită când vremea nu mă lăsa să zburd. În miros de ciorbițe și tocănițe, printre aburi de mâncare bună făcută de mama, printeau contur prințesele. Și prindeau un ditamai contur, fiindcă îmi plăcea să îngroș marginile cu o cariocă neagră. 

Amintirea asta dragă mi-a scos-o dintr-un sertăraș neumblat demult Sara. Sara este o pictoriță de opt ani. S-a apucat de desenat pe la trei ani, după cum susține, și spre deosebire de mine, desenele ei sunt fantastice. Ființe de pe altă lume, dar desprinse din lumea asta, s-au prins de mână în prima ei expoziție pentru public. Tot Sara a ținut și un atelier de desen pentru alți copii. Am fost și eu să o cunosc și să-i văd creaturile magice. Unde mai pui că sunt fericita posesoare a unui Sara Lancea. Tablou, adică. Tabloul pe care eu l-am numit „Jurnalism” sintetizează toate lamentarea presei la evenimente.

Oricum, nu cred că a mai fost nimeni la un vernisaj unde artista juca fussball și apoi dădea ture de sală în alergare. A fost practic un performance cu totul. Expoziția Sarei Lancea e despre prietenii pe care îi uităm, ăia din capul nostru. „Prieteni Fantastici” poate fi vizitată până pe 5 octombrie, la UBIS Club (Fabrica de Glucoză, Complex NovoPark, Clădirea G).

Viziunea artistei, mai jos, redată întocmai:

Archipa: Sara, spune-mi de picturile tale…

Sara: Eu am pictat toate astea. Prima oară a fost atunci când mi-am dorit un cățel și mi l-am primit, l-am primit…

A.: Și de bucurie ai pictat?

S.: Daaa…

A.: Și ce ai pictat? Că văd mai multe animăluțe…

S.: Am pictat foarte multe animale pentru că eu iubesc animalele și tare mult îmi doresc o pisică sau un papagal…

A.: De ce îți dorești pisică și papagal?

S.: Doar papagal, fiindcă pisicile mănâncă păsări și papagalul e o pasăre.

A.: Și crezi tu că pisica ta o să-l mănânce?

S.: Îhî! Când o să fiu mai mare o să am o pisică sigur. Dar papagal am avut, unul s-a dus de la o boală și unul nu știu cum, din creierul lui ăla imens, a deschis ușa și a fugit și a închis ușa la celălalt.

A.: A vrut să scape, nu?

S.: Și a scăpat!

A.: Ție când îți vine să pictezi?

S.: Atunci când îmi vine și mie așa o intenție, când îmi vine în imaginație.

A.: Ce îți vine în imaginație?

S.: Alteori visez că câștig ceva, un trofeu, la cântat, ba la dansat, dar mai mult vreau să devin pasăre să pot zbura.

A.: O pasăre care pictează? Și dansează și cântă?

S.: Nu, doar care zboară. Sunt așa cu intenția că vreau să zbor. Îți fac și costum din șosete cu aripi de porumbel. Nu jumulesc păsări, eu doar ce găsesc de pe jos, iau pene…

A.: Le aduni și îți faci costum… De ce e așa grozav să zbori?

S.: Păi, îmi place așa mult, am fost cu avionul și mi-a plăcut și vreau și eu să zbor. Odată, Ioana a lăsat – prietena mea cea mai bună – coarda la mine și vreau să iau coarda și să o leg de burta mea și apoi mă las în jos și zbooor!

A.: Nu crezi că o să te doară burta?

S.: Ba o să-mi pun și eu o bluză ceva la burtă înainte să mă leg.

A.: Pe lângă faptul că pictezi, mai inventezi și tot felul de dispozitive de zburat.

S.: Îhîm!

A.: Hai să-mi arăți picturile tale, să mi le explici…

S.: Pe toate?

A.: Câteva dintre ele, alege tu!

S.: Pe partea aia.

A.: Hai!

S.: Ăsta e un desen cu un păun făcut din bomboane roz.

A.: Există așa ceva?

S.: Îhîm, dacă îl faci tu de ciocolată. E de când aveam cinci ani.

A.: Tu de atunci ai început să pictezi?

S.: Nu, de la vreo trei ani, doi. Și asta e mami cu urechi de pisică, blondă.

A.: Are și inimioară pe mijloc.

S.: Da, are o bluză cu inimioară.

A.: Și o inimioară sub bluză.

S.: Și ăsta e un cocoș nebun. Adică „uuuu!” Și nu știe pe unde merge, se dă cu capul de toți pereții.

A.: Pare un pic nebun că are o sprânceană șue.

S.: Și ăsta ar trebui să stea invers. E un fel de monstru marin care prinde pești. Ăsta urmează să fie prins și ăsta doar ridică gura și „haț”.

A.: Și ce crezi, l-a prins?

S.: Îhî. Și ăsta e un tablou care mi-a venit mie în cap la patru ani să îl pictezi. Că tati: ba la șapte ani, ba la șase o să mergi cu avionul și eu acum un an am mers cu avionul. El pleacă de colo-colo, eu stau acasă, merg la școală bla bla bla și tati se plimbă.

A.: Așa ca pasărea asta?

S.: Da, zboară cu avionul. Sara stă acasă.

A.: Și asta e o pasăre interesantă.

S.: E un păun-dragon. Arată ca o pasăre normală și dacă o enervezi deschide ciocul și dă cu foc.

A.: Să n-o enervăm.

S.: Ăsta e liliacul Lili. E liliacul ei preferat. Pe care prietena mea Ioana l-a pierdut prin casa ei plină cu jucării. E de jucărie. Numai că Ioana la pierdut. Și cam atâta vreau să zic.

A.: Ia vino lângă mine, nu fugi. Spune-mi de ce pictează copiii?

S.: Ca să trăiască la alt nivel, să ajungă ca mine.

A.:  Ce crezi că o să-ți aducă pictura?

S.: Bani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *