Documentar de familie: „Nicăieri pe Pământ nu ți-e bine dacă nu ți-e bine în familie”

Există un singur lucru pe lumea asta care te poate înălța până la Dumnezeu sau poate să te doboare. Te călăuzește toată viața sau te hărțuiește de-a pururea. Te face om sau neom. Lucrul ăsta e familia. Familia pentru care s-a făcut referendum, s-au scris poezii și cântece, cărți, pentru care s-a ieșit în stradă. Știm totul despre ea, dar tot parcă picăm la testul ei.

Când văd în mâinile Alinei Bădălan poze ciupite pe la colțuri și șterse de vreme cu bunică, străbunică, mătuși și unchi îi pot ghici în suflet. E a doua oară când o văd. Prima oară ne-am întâlnit pe o bordură la Digi24 și acum își pune pe tavă bucăți prețioase din viața ei. Și niște eclere delicioase. M-a primit la ea acasă. Și așa, fără să ne știm, am pus și de-un priveghi al presei scrise pe care amândouă am iubit-o atât de mult. Și am vorbit despre familie. Fiindcă Alina are un super proiect, face Documentar de familie. Mai exact, face filme despre familiile românești, de obicei folosindu-se de pretextul unui eveniment important: nuntă sau botez.

Nouă ne place să ne filmăm nunțile, dar ne limităm la ziua evenimentului. Aici vine ineditul Documentarului de familie. „Nunta e mai mult decât petrecerea și ritualul care poate părea plictisitor. Dar ai mereu alți oameni și fiecare om e un univers unic, o poveste unică, de care nu te plictisești niciodată. Noi trebuia să fim reporterii și să ne ducem noi pe la nuntași, pe la miri și să facem o poveste și înainte de nuntă. Adică facem documentar”, povestește Alina.

(Am uitat să zic că am băut și un delicios ceai de fructe de pădure la ea acasă. Și asta mi-a amintit de ceea ce în copilăria mea se chema „tratație”, era acel bun pe care gazdele îl ascundeau de copiii pofticioși pentru momentele neprevăzute când apărea un musafir. Trebuia să-l tratezi cu ceva!)

Primele încercări de documentar de familie le-a făcut cu ajutorul prietenilor. Și-a format o echipă și a început să vâneze evenimentele importante din viața prietenilor. Și până la ziua nunții i-a urmărit în viața de zi cu zi, le-a prins intimitatea pe peliculă. „Cununia religioasă e mai mult decât punerea verighetelor pe degete, că se prelungește în cer, curge din cer. Am vrut să rămână mai mult decât cu sarmaua, cu cocul… Să fie ceva ce nu s-a mai făcut pe piață și să facem și o chestie cum ne-ar plăcea nouă”,  povestește Alina care s-a documentat bine despre semnificația religioasă a fiecărui moment.

(Când eram mică, am prins și nunți de trei zile. Mama mă îmbrăca frumos și mergeam cu alți copii și sprijineam ușa căminului cultural. Chiar lângă ușă stăteam. Nu intram, că nu eram practic invitați, dar acolo ne mai făceam cu o prăjitură și cu acele frumoase flori albe pe care ni le prindea mireasa în piept cu un bold. Păstram florile cu lunile, după cât de frumoase erau acele petale de plastic făceam un top al nunților de peste an. Și nu știu dacă atunci am făcut pentru prima oară jurnalism, dar ideea e că la nuntă înregistram tot ce se întâmpla, ce făceau mesenii, cine se îmbăta în primele ore, cine se certa și care dansau cel mai caraghios. Și apoi îi făceam mamei și bunicii un raport complet. Ba chiar îi și imitam pe unii. Da, cred că au fost cele mai bune live-uri ale mele, cu cel mai implicat public. Și las și o poză de pe vremea când eram cel mai de seamă nuntaș.)

Atenție! Se filmează printre lacrimi

„Am făcut interviuri cu mirii și în ziua nunții. Aveam nevoie și de emoția din ziua nunții, în afară de elementele de documentar dinainte. Ba chiar le-am pus lavaliera și i-am lăsat singurei. Și am folosit și replicile alea: hai să fugim, că au ieșit. Am făcut sincroane și cu părinții, emoționați și cu ochii umezi. Și tu te emoționezi, că se transferă emoția. Și ne-a spus tatăl mirelui că și-a amintit cum s-a născut Mihai, mirele, că era pod de gheață peste Dunăre, și ce frig era, și el retrăia momentul ăla. Pe mireasă o cheamă Ana-Maria. Și a zis tatăl: știți, noi credeam că o să fie fată. Și a zis că dacă era fată, voiam să o cheme Ana-Maria. Păi, asta înseamnă că sunt predestinați…”, mai zice din culise Alina cu vocea ei predestinată de radio. Doar că Alina nu a făcut radio până acum, dar a avut o carieră frumoasă de jurnalist de presă scrisă și televiziune. Și oricâtă emoție a adunat pe teren, în toate poveștile jurnalistice, Documentar de familie pare să îi aducă mai mult de atât: „La botez am făcut sincroane și cu bunicii care plângeau și se ștergeau la nas, la ochi, era emoția mare și am început și eu să plâng. Și cum plângeam noi trei așa, am auzit la un moment dat un al patrulea suspin: Maria, operatorul, plângea și ea!”

(La o cununie civilă tot din Timișești, când i-a întrebat primarul dacă vor să se ia, mirii făceau glume. Ei, și mireasa a glumit spunând „Nu”. I s-a părut ei o glumă bună. Totul s-a ales cu o morală de la primar, care i-a ținut pe toți cu capul în pământ, că cică ar fi trebuit să anuleze nunta la un refuz. Și eu eram îngrijorată, că văzusem cum nașa adusese niște farfurii cu vârf cu faguri cu cremă. Și mama nu făcea faguri acasă. Și nu puteam rata momentul. De ce-o fi spus mireasa „nu”? Nunta s-a ținut. Mirii n-au avut viață prea bună, însă. Am mâncat faguri.)

Filme ca un vin bun, le crește valoarea cu anii

Primele clipuri făcute de Documentar de familie au avut mare succes pe internet. Toți cei care vor un documentar despre ei, căruia să-i dea play peste ani, care să extragă din viața lor esența iubirii și s-o pună într-un film profesionist, pot apela cu încredere la oamenii ăștia.

„Filmul poate nu e foarte valoros pentru ei acum, poate nici pentru un an, dar imaginează-ți cum va fi peste zece ani. Îmi place să zic că filmele astea sunt ca vinul bun care își cresc valoarea în timp. Mă gândeam la bebelușul al cărui botez l-am filmat, părinți care spuneau lucruri în ziua botezului lui. Filmul ăsta e pentru Natalia, pentru copil. Ea când o să vadă filmul ăsta fiind adult, și-o să aibă înțelegerea lucrurilor de acum, oare cum o să-l percepă, ce-o să se gândească: uite ce ziceau mama și tata despre mine! Uite că tata nu era chel, n-avea nici burtă, mama nu avea riduri, ce frumoasă și tânără era, Doamne, ce mult m-au iubit părinții mei, uite bunica cum plângea, poate n-o să mai fie atunci…”, continuă povestea Alina.

(Timișești, Neamț. Copilăria mea: La vreo lună-două după nuntă, apropiații se adunau acasă la cineva care avea video recorder și se uitau la caseta de la nuntă. Era o înlănțuire nemontată, cu cadre lungi, din ziua nunții. Se mâncau prăjituri și se bea câte ceva. Dura ore vizionarea. Se mai ațipea. Se schimbau impresii. Culegeau primele amintiri ale tinereții. Valora mult vizionarea aia, pentru că n-am întâlnit mire sau mireasă care să nu spună că nu-și prea amintește mare lucru din ziua nunții, de oboseală și emoție. Caseta le amintea.)

Cum arată familia tradițională

Lumea se cam ceartă în ultima vreme de la familie. Despre cum ar trebui să arate familia tradițională. A fost așa bine și firesc la Alina acasă, că nu puteam să nu deschidem și subiectul ăsta. „Pentru mine, familia tradițională este familia formată din femeie și bărbat. Eu cred foarte mult în asta. Și cei care neagă familia tradițională s-au născut dintr-o familie tradițională. Asta e naturalețea lucrurilor: femeie plus bărbat egal love. Bun, se iubesc și persoane de același sex, dar nu văd cum ar putea crește un copil împreună, unul care să aibă echilibru”, spune Alina. Pentru ceea ce crede a avut ceva certuri pe Facebook cu un prieten. Tocmai asta e paradoxal, că familia în loc să ne aducă laolaltă, ne cam dezbină. Adică familia noastră, a românilor. „Cred că noi suntem niște tradiționaliști și conservatori și cred că așa o să și murim. Cred că nu avem exercițiul de a ne crea binele în familiile noastre. Noi suntem o generație care provenim din părinți care nu s-au înțeles, foarte mulți dintre părinții noștri nu au avut căsnicii bune. Mi se pare că noi, românii, ne dorim o familie bună, dar nu știm cum. Eu aud rar de familii fericite, cu bine în ele, uneori mai ghicesc asta la oamenii care o duc foarte bine și e clar că vin din familii bune. E greu să te desprinzi și să faci altfel decât ai văzut în casă”. Doar că asta face Documentarul de familie: ne ajută să ne apropiem. Să ne amintim de cât de importante sunt momentele alea de bine de care viața ne face să uităm. Și dacă nu ne amintim, ne uităm la documentar.

În statisticile oficiale, rata divorțului tot crește. Dar și numărul căsătoriilor e în creștere. Nu știu unde s-o echilibra balanța. Doar că e tare frumos să vezi exemple bune. Alina și Cătălin au mers la o nuntă de aur. Niște bătrânei din Bucovina, de 70-80 de ani, serbau jumătate de veac de căsnicie. Și cuprinși de un peisaj rural minunat, îmi apare în minte poza de familie despre care îmi povestește Alina: copii, nepoți și strănepoți. „Și te uitai la bătrânii ăia și te gândeai câte suflete au ieșit din ei. Și tot îi întrebam cu au făcut, cum s-au descurcat, și tot ziceau: «Dumnezeu, nu noi, Dumnezeu». Și își crescuseră copiii foarte bine, sănătos, țărănesc, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă. Copiii se înțelegeau între ei. Erai credincioși, se rugau, mergeau la biserică, cred că asta a fost”, zice Alina. Și îi văd, în costum național, în capul meu, și tare îmi doresc așa să nu se mai certe frații pe pământ, pe bucăți de pereți și pe avere, să își ceară iertare și să meargă mai departe împreună, fiindcă… Eee, n-o zic eu, fiindcă a spus-o Alina mai bine:

„Nu cred că poți să fii fericit fără să ai o familie bună. Și prin bună înțeleg, să îți găsești liniștea acolo, să fii înțeles și să-i poți înțelege și tu. Familia nu e numai eu și el, e și bunică-mea și maică-mea, și pisica, suntem o rețea, creștem sănătoși. Dacă nu e bine acasă, în familie, nu-ți merge bine nici profesional, nicăieri pe Pământ nu ți-e bine dacă nu ți-e bine acasă, în familie.”

Așa că dacă vreți filme faine cu familia voastră, o găsiți pe Alina aici – https://www.facebook.com/documentardefamilie/. Are super echipă de operatori și un editor de montaj super profi!

1 comentariu la „Documentar de familie: „Nicăieri pe Pământ nu ți-e bine dacă nu ți-e bine în familie””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *