I ❤️ ROMÂNA. Stați liniștiți! Mi-a spus un cercetător de Cambridge că emoticoanele nu vor deveni un limbaj de sine stătător

De la înălțimea senectuții noastre, limba adolescenților de azi este prea prescurtată, prea greșită, prea comodă, prea englezită, prea cu emoticoane…  În străinătate se discută deja despre posibilitatea unor translatori pentru emoticoane, fiindcă lucrurile au evoluat mult de la banala mutră zâmbitoare, a plângăciosului sau ochiosului (cel care face din ochi). Eu habar n-am cum să traduc mutra ăluia cu ochelari de soare. O fi ceva de genul „sunt șmecher” sau „m-am camuflat” sau „e soare afară și port ochelari”. Exact, ține de contextul conversației, emoticoanele fără cuvinte n-ar fi nimic. Este un mariaj făcut să reziste. Pe mine m-a interesat de data asta partea științifică. Așa că am mers la Academia Română, la cercetătorul Alexandru Nicolae, care a terminat un doctorat la Universitatea din București și la cea din Cambridge. Iar fotograful întâlnirii a fost Rareș Danteș, elev în clasa a opta și vlogger. Îl găsiți pe Youtube cu pseudonimul Eti Pufarină unde vlogguiește despre tot ce găsește interesant. Pentru generația lui, imaginea e o lumea întreagă.

Iar pentru un lingvist, fiecare cuvânt e o lume întreagă. Așa că am ciocnit două lumi, cât să pricep mai bine care-i faza cu emoticoanele?

În epoca „primitivă” fără emoticoane, citeam printre rânduri

Archipa: Care sunt șansele ca emoticoanele să devină o limbă separată?

Alexandru Nicolae: Ei, da, e mult spus că devin un nou limbaj, dar într-adevăr capătă o funcție foarte interesantă: ele sunt niște marcatori, înlocuiesc marcatorii paraverbali, când transmitem un enunț ca vorbitor și când receptăm un enunț ca ascultări, important nu e numai conținutul verbal. După cum știm foarte bine, există și mărci paraverbale și nonverbale: gestica, mimica, tonul, înălțimea vocii și așa mai departe. Foarte interesant că emoji și emoticoanele și toate device-urile astea moderne au reușit cumva să preia din funcțiile nonverbale și paraverbale. Poți să-ți exprimi un sentiment folosind un emoticon colorat și expresiv.

A: Tehnologia a cerut ca ele să apară în viața noastră, dar totuși, cum se descurcau oamenii când ele nu existau?

A.N.: Sunt, să le zicem așa, niște efecte secundare ale tehnologiei. Da, oamenii se descurcau fără ele, într-adevăr, și aveai poate opțiunea mai interesantă de citit printre rânduri când primeai o scrisoare clasică, nu aveai nicio indicație din partea emoticoanelor, nu vedeai pe cineva zâmbind sau fiind trist ca să decodezi mai bine mesajul. Ce-i foarte interesant este că foarte multe, nu neapărat emoticoane, dar din formulele prescurtate de pe net, care circulă pe net, de tipul LOL, LOV, BRB au intrat în vorbire și sunt folosite oral. Am auzit mulți oameni spunând LOL.

A: Eu am auzit și BRB…

A. N.: Da, și BRB și alte formule. Asta mi se pare foarte interesant. Că ajungem să folosim niște prescurtări în comunicarea reală, niște prescurtări oarecum desemantizate.

„E greu să crezi că limba va dispărea sau va fi înlocuită”

A: Circulă tot felul de teorii utopice care susțin că în viitor noi nu o să mai avem nevoie de cuvinte.

A. N.: Tot timpul e riscant să faci pariuri cu ce-o să se întâmple în viitor. Nu poți să știi nici ce se întâmplă mâine, darămite ce-o să se întâmple peste o sută de ani. Dar trebuie ținut cont de două lucruri: limba e, pe de-o parte, un instrument social. De aici ideea pozitiviștilor de până în anii ’50 că limba e un organism viu. Pe de altă parte, după revoluția cognitivă, s-a propus o altă definiție a limbii: că e ca un organ intern al omului, specific fiecăruia dintre noi. Asta e teoria generativistă a lui Noam Chomsky. E greu să crezi că limba va dispărea sau va fi înlocuită. Limba este foarte creativă, fiecare are propria sa gramatică pe care o deprinde de la părinți și de la cei din jur prin însușirea maternă a limbii, la care inovează fiecare dintre noi. Din cauza asta avem schimbare lingvistică, din cauza asta nu mai vorbim latină sau română de secol XVI și o schimbăm în permanență. Pe de o parte avem cuvintele, pe de altă parte avem structurile gramaticale. Emoticoanele sunt aproape ca substantivele. Ai o imagine și un concept asociat, nu e nimic mai profund decât asta, nu pot înlocui limbajul, nu au gramatică. Nu poți să expui timpul, nu poți să spui dacă ceva e hotărât sau nehotărât. E o utopie interesantă, ca orice utopie.

A.: Ar trebui oamenii mari să se îngrijoreze de lucrul ăsta, părinții lui Rareș ar trebui să fie îngrijorați că Rareș folosește emoticoane?

A. N.: Nu, e o tendință naturală spre conservatorism, nu e nimic special, și noi avem senzația că limba se strică, generația mea și a dumneavoastră crede că generația mai tânără nu comunică bine… Nu, sunt niște schimbări absolut normale. Asta s-a întâmplat și în secolul al XIX- lea când au venit pașoptiștii de la studii de la Paris, s-a reînnoit vocabularul limbii române.

A.: Cu franțuzisme?

A. N.: Cu franțuzisme. Se întâmplă și acum cu englezismele. Nici nu știu dacă e bine să le spunem englezisme, sunt termeni internaționali și engleza este doar un vehicul de răspândire. Nu cred că trebuie să ne facem griji. Într-adevăr, modul în care comunicăm se schimbă de la o epocă la alta. Nu mai dormim ca acum 400 de ani. Erau alte ritmuri de somn, adică oamenii dormeau 2-3 ore noaptea, se trezeau o oră la miezul nopții și mai dormeau spre dimineață trei-patru ore. La fel și cu comunicarea, felul cum comunicăm și folosim limba se schimbă. Nu e nimic special, nu se întâmplă nimic deosebit.

„În porturi, în locuri unde se adună oameni de culturi diferite se vorbește oarecum un limbaj comun, tot așa, o limbă fără gramatică”

A.: Pot fi asemuite emoticoanele cu limbajul hieroglific?

A. N.: Da, sunt niște semne, grafeme, care sunt asociate cu un concept, niște semne lingvistice. Ăsta e semnul lingvistic, ca o foaie de hârtie, cum spunea Saussure, pe o parte ai aspectul sonor – el vorbea despre cuvinte – deci, pe o parte de hârtie aspectul sonor iar pe cealaltă parte ai semnificația. La emoticoane și la hieroglife nu avem aspect sonor, ci unul grafic pe o parte a hârtiei, iar pe cealaltă parte semnificația lor. Deci, sunt niște semne lingvistive, într-adevăr. Dar capacitatea lor de a constitui fragmente de limbă reală e redusă pentru că nu are o gramatică și e greu de imaginat cum se poate crea o gramatică pentru emoticoane, care să semene cu gramatica limbilor naturale. Gramatica limbilor naturale este foarte complicată. De asta există lingviști și institute de lingvistică, dacă ar fi fost foarte simplă ar fi fost o chestiune trivială, n-am mai fi studiat-o, am fi putut să inventăm limbi artificiale cu mare ușurință, dar se pare că e greu de intervenit în ceea ce e natural și biologic determinat. De aici, marele meu scepticism în ceea ce privește emoticoanele vine din faptul că nu există sisteme artificiale care să imite la perfecțiune limba naturală. Sigur, au fost încercări, unele foarte reușite, de exemplu, esperanto, care e discutabil gradul în care esperanto se apropie de o limbă naturală. Primii vorbitori nativi au modificat-o foarte tare. Exact cum se întâmplă și cu limbile creole. Nu știu dacă știți, în porturi, în locuri unde se adună oameni de culturi diferite se vorbește oarecum un limbaj comun, tot așa, o limbă fără gramatică. Și poate se întâmplă și acuma, pe șantiere navale.

Există o formulă de comunicare minimală, fără gramatică, fără prea multă structură în spate. Asta se cheamă pidgin. În momentul în care vorbitori de limbă pidgin, un nigerian și o braziliancă au primul copil și el e expus la pidgin, se întâmplă un fenomen absolut fascinat: vorbitorul îi construiește o gramatică. Deci, de la o limbă fără capacitatea de a marca timpul, se naște o limbă cu auxiliare. Asta se cheamă deja creolă. Și una din creolele celebre este tok pisin. Este o creolă cu bază engleză plus limba indigenă din locul ăla. Prințul Charles este vorbitor fluent de tok pisin. Sunt pe internet discursuri ale lui în tok pisin.

Până și limbile pidgin, când devin limbi native își creează o gramatică, dar evident că sunt limbi bazate pe natural. În anii ’70-’80 a existat și un pidgin bazat pe română și arabă care era folosit pe șantierele de petrol din Orientul Mijlociu, când Ceaușescu se înțelegea foarte bine cu cei din Orientul Mijlociu și aveam forță de muncă calificată pe aceste șantiere. Un cercetător care a lucrat aici la Institutul de Lingvistică și acum e profesor la Catedra de engleză și arabă de la Limbi străini, pofesorul Andrei Avram, a studiat acest pidgin bazat pe română și arabă. Evident că a dispărut, nu a apucat să devină creolă, nu s-au născut vorbitori nativi, dar…

😉

A.: Ce emoticon folosiți cel mai des?

A. N.: Îmi place ăsta, vi-l desenez, cred că îi zice în englezește wink, se face așa, punct și virgulă cu o paranteză deschisă. Îl folosesc destul de rar, e printre puținele pe care știu să le fac automat. Fără să le caut. Ce mi se pare foarte interesant sunt meme, nici nu știu cum se adaptează în română, avem o studentă care face o teză de licență despre meme și alte lucruri de tipul ăsta și gif-uri. Foarte interesante. Un fragment scurt de video cu un text dedesubt, mă rog, e un meme în mișcare, sunt foarte interesante și expresive. Roman Jakobson – care probabil că a fost una dintre cele mai mari personalități lingvistice ale secolului trecut , a fost lingvist european din Estul Europei și a emigrat în America unde a fondat la MIT cel mai celebru departament de lingvistică din istorie, unde preda și Chomsky, care e părintele lingvisticii moderne – a scris un articol despre funcțiile limbajului și avem mai multe funcții ale limbajului activate în comunicare, dintre care una este funcția expresivă. Toate emoticoanele, toate mijloacele moderne grafice, emoticoane, meme, gif-uri și așa mai departe își iau rolul în expresivitatea limbajului, nu neapărat în transmiterea unui mesaj. Sunt oarecum elemente secundare, cum le asemănam la început cu elementele nonverbale și paraverbale.

A.: Sunt floricelele…

A. N.: Da, adăugirile, pot fi foarte importante, uneori pot schimba cu totul sensul unui mesaj, dar nu sunt cele mai importante în comunicare.

Pentru documentarea acestui material mi-am luat răgazul de a viziona Emoji Movie, alături de o sală plină de țânci cu glasuri cristaline, și intenționez să merg și la EmojiPlay, spectacolul de teatru coregrafic realizat de Gigi Căciuleanu.

Foto credit: Rareș Nica-Danteș, aka Eti Pufarină

2 comentarii la „I ❤️ ROMÂNA. Stați liniștiți! Mi-a spus un cercetător de Cambridge că emoticoanele nu vor deveni un limbaj de sine stătător”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *