I ❤️ ROMÂNA. Mi-ar place să scrim m-ai corect, dragiii mei jurnaliști! Cu drag, Corectura

Studenţia mi-am petrecut-o la „Opinia studențească” din Iași. Acolo făceam cu toții corectură pe paginile revistei. Era deja duminică noaptea, tipografia stătea după noi să terminăm. Eram mereu în criză de timp. Acolo ne-am corectat și format scriitura și ne-am perfectat limba română. Paginile finale se printau şi se înşirau la perete.

Când credeam noi că suntem pregătiţi, îl sunam pe domnul profesor Daniel Condurache (aka Boieru). Apărea cu un parpalac crem pe el, ca o vijelie (probabil omul se îmbrăca şi altfel, dar e mai dramatic parpalacul ăla, aşa că memoria mea a decretat ca el să fie purtat mereu pe podiumul de la Opinia). Se făcea linişte, îl urmăream cum trece cu un pix îndreptat în aer de la o pagină la alta. Şi când poposea mai mult pe o pagină, inima ni se făcea cât un purice. Uneori rupea paginile de pe perete şi le arunca pe acorduri de: „ce-i cu mizeria asta?”

Divorțul dintre subiect și predicat din cauza virgulei

Avea un ochi pentru corectură incredibil şi nas pentru jurnalişti, ne place nouă să ne umflăm în pene. Încă mai are, că Opinia e bine mersi acolo la Iaşi şi face super treabă.

Şi noi la rândul nostru eram neîndurători cu mai-micii opinişti. Mai ales dacă îi prindeam cu virgula între subiect și predicat. Era rușinea supremă. Nu știu ce bârfesc tinerii pe la colțuri azi, dar la noi era ceva de genul: „care, băi, ăla care pune virgulă între subiect și predicat?” Nu te mai spăla toată apa din Moldova – vorba bunică-mii – dacă ajungeai la așa infracțiune gramaticală.

Iată ce spune Biblia limbii române în acest caz: „Predicatul se acordă în număr şi persoană cu subiectul, iar în cazul predicatului nominal, numele predicativ se acordă, suplimentar, în gen şi caz cu subiectul. Între subiect şi predicat NU se  scrie niciodată virgulă.”

Acuma știu, apare o altă problemă: care-i subiectul și care-i predicatul?

Subiectul este o parte principală de propoziție, care arată cine face acțiunea exprimată de predicatul verbal sau cine are o anumită caracteristică exprimată de numele predicativ. Altfel spus, subiectul este partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului. Subiectul răspunde la întrebările:  cine? ce?

Predicatul este partea principală a propoziției care indică ce face subiectul sau ce se comunică despre el. De regulă, predicatul este exprimat printr-un verb la unul din modurile personale și răspunde la una din întrebările: ce face? ce este? cum este?

Așadar, și subiectul și predicatul sunt părți principale de propoziție care nu pot avea o relație sănătoasă cu o virgulă la mijloc. Cum nu pui un zid Trump-ian într-un pat matrimonial, așa nu pui nici virgula între subiect și predicat.

Am văzut multe la viața mea jurnalistică. Președinți, accidente, criminali și am fost și la proteste violente sau pașnice, dar demne de ținut în curtea spitalului 9.  Dar cea mai tare din univers a fost când am văzut acea cratimă decimând cuvântul „lucrul”. Da, un jurnalist wannabe tot de la Opinia a scris „lucru-l” într-un text jurnalistic. N-a ajuns la tipar în halul ăsta, dar a rămas de poveste între noi. Şi nici jurnalist nu a ajuns tipul.

Tot tinerică fiind, când SMS-uiala intra tot mai mult în viața noastră, au fost momente în care n-am mai ieșit în oraș cu băieții care deși aveau serviciu, scriau „servici” și care se mai dădeau și rotunzi cu invitații de genul: „mi-ar place să bem o cafea”.

Băieți, iată că aflați după ani și ani că la mijloc a fost modul condiţional-optativ…  care se formează cu verbul auxiliar „a avea” și cu forma la infinitiv a verbului conjugat. Verbul are la infinitiv forma „a plăcea” (este de conjugarea a II-a), nu „a place”. E valabil și pentru „a diplăcea”, „a apărea”, „a prevedea”.

Ce mai vream să vă zic? A, da! Faza cu „vroiam” nu e corectă. E fie „voiam”, fie „vream”. Iată ce spune la „Ești COOL și dacă vorbești corect”, volumul editat de Academia Română:

La modul indicativ, timpul imperfect, forma corectă a verbului „a voi” este fără „r”. Formele cu „r” apar prin contaminare cu verbul sinonim „a vrea”, conjugat astfel: „vream”, „vreai” etc.

În limba română, la imperfect se folosește verbul „a voi”, dar la prezent, verbul „a vrea”: vreau, vrei, vrea etc. Formele verbului „a voi” sunt învechite la prezent: voiesc, voiești, voiește etc.

Ne bazăm însă pe hipsteri să voiască să reînvie dragul de „a voi” și la prezent!

Pluralul de la „pensie”

Când am ajuns în presa mare, la „Evenimentul zilei” exista un departament cât o instituție: CORECTURA. Erau câteva doamne acolo în gura cărora nu-ți doreai să intri. Era rușinos. (Diana, te salut pe această cale!) Femeile astea erau o forță în redacție, extrem de respectate şi temute. Că vorba aia, știau care dintre marii jurnaliști are probleme cu… cratima.

Mi le amintesc cu drag pe aceste doamne alături de care am pățit una tare. Eram de serviciu pe număr, asta însemna „cap limpede”, adică tu făceai o corectură finală pe fiecare pagină. Și unui articol care avea în titlu cuvântul „pensie” i s-a întâmplat o nenorocire: „i-ul” a fugit să-l îmbrățișeze pe „n”, iar „s” a rămas să se facă de rușine lângă „e”. Înțelegeți ce zic? În loc de „pensie” a ieșit „penise”! Cred că o groază de cititori ne-au judecat aspru că nu știam formele de plural! 🙂

Când au venit anii negri ai presei scrise, criza financiară, exodul patronatelor străine în media româneşti, redresarea a însemnat să reducă din fetele de la Corectură. S-a simţit în paginile ziarului unde scăpau tot mai multe dude. Oricum, a fost momentul în care ziarele au mai murit puţin sau au pierdut din acel extra ochi le aducea mai multă claritate.

Cu cât scriu aici, îmi dau seama că toate genurile, modurile, diatezele aprind un beculeț doar celor care își mai amintesc câte ceva de la orele de gramatică din școală. De multe ori nici eu nu știu să explic de ce e așa și nu altfel și atunci caut pe internet. Important e ca regula să devină instinct, fix ca la şofat.

Şi ca să rămân în acelaşi registru, e ca și cum îți cumperi o mașină nouă și începi să o conduci fără să ai carnet. La orele de gramatică faci un fel de școală de șoferi și chiar dacă atunci când vine vorba de limba română nu dai peste poliția rutieră, tot poți pierde ceva. Cum ar fi o super întâlnire în oraș cu o tipă pasionată de scris corect. Voi riscați! (Nu e corect „vă riscați”, apropo!)

Un comentariu la „I ❤️ ROMÂNA. Mi-ar place să scrim m-ai corect, dragiii mei jurnaliști! Cu drag, Corectura”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *