Ai da lenevitul la plajă pe o tură de Cernobîl? Povestea unei vacanțe cu altfel de radiații

Căldura cuprindea ușor Târgul Ieșilor. Se prevestea o vară frumoasă. Avea să fie una memorabilă pentru Gabi: în toamnă intra în clasa întâi. Și a fost un an care a intrat într-adevăr în istorie. Nu în istoria familiei Dodu, ci a lumii. 26 aprilie 1986. La 400 kilometri distanță de Iași, la Cernobîl avea loc un dezastru.

Dar pentru copiii de 7 ani a fost anul în care puteau să sperie fetele cu măștile de gaze ale părinților, în care s-au luat hapuri de iod și în care vacanțele la mare s-au oprit în stadiul de proiect. 

La 38 de ani, Gabi putea să meargă la mare și să stea cu zilele pe plaja de la Vamă, să mănânce rapane și să se certe cu chelnerii nepoliticoși. Doar că a ales să meargă la Cernobîl cu gașca lui de prieteni.

„Era planificată  chestia asta de vreo doi ani, voiam să mergem acolo eu cu un prieten, fiecare din motivele lui. El e fan tehnologie veche, tranzistori şi alte prostii, calculatoare vechi şi eu aveam nişte idei. Nu ştiu dacă ai auzit de cartea «Picnic pe marginea drumului» scrisă de doi fraţi ruşi, Arkadi si Boris Strugatki. E cartea care a stat la baza filmului Staulker de Tarkovsky. Nu e despre Cernobîl, că a fost scrisă înainte, dar zona aia se potriveşte foarte bine cu ce descrie cartea. Aveam eu aşa în cap că ar fi mişto să mă duc să văd cum şi-a reluat natura drepturile asupra teritoriului respectiv. Şi mai văzusem poze din Pripyat şi erau copaci care creşteau printre dărâmăturile alea, tufişuri ieşeau pe geam din blocuri, şi am zis să mă duc acolo să văd cum e, plus că voiam să văd reactorul dacă puteam”, povestește Gabi.

Gașca de șase aventurieri a ajuns la Cernobîl când se împlineau 31 de ani de la tragedie. Ar fi ajuns și mai devreme dacă anexarea Crimeei nu le-ar fi dat planurile peste cap. Și-au găsit online un ghid, un tânăr de 20 și ceva de ani care ducea turiști în Cernobîl și Pripyat atât pentru Guvernul ucrainean, cât și pe cont propriu.

„Nu puteai să mergi de capul tău pentru că e zonă militarizată şi îţi trebuie autorizaţie, nu prea ai ce să cauţi pe acolo. Sunt puncte de control, cu bariere, cu soldaţi şi scanere de radiaţii, te scanează când ieşi. Şi de fapt zona aia e împărţită în două: e o zonă mare de 30 de kilometri unde nu e radiaţie chiar atât de mare, sunt puncte de radiaţie, le zic ei hotspot, unde fac contoarele urât şi mai e o zonă de 10 kilometri, acolo chiar nu e bine să stai. N-am luat aşa multe radiaţii, chiar am făcut un calcul pe toată tura, dar au fost momente când am luat ceva”, mai spune Gabi.

Ghidul nebun i-a plimbat și prin locurile interzise. „Tipul ne-a dus prin nişte locuri unde nu aveam voie să intrăm, tot timpul  zicea: nu faceţi zgomot, dacă vedeţi soldaţi ascundeţi-vă, că patrulau ăia pe acolo. Am urcat într-un bloc de 16 etaje, abandonat, a fost o super experienţă. Erau crescute plante, geamuri sparte, dar unele erau foarte bine păstrate, aveau canapele, mobilier de baie, faianţă. Iar dacă urcai sus acolo vedeai orăşelul. Vorba vine orăşel, că era foarte mare, avea 50 mii de oameni”, își amintește Gabi.

500 de dolari turul de persoană

La fosta centrală din Ucraina ajung în jur de 10 mii de turiști anual. Aproape că nu știi cum să califici acest număr de vreme ce pe litoralul românesc au fost 200 de mii doar într-un weekend în această vară. Ei bine, la Cernobîl și Pripyat ajung 10 mii de oameni din toate colțurile lumii care vor altceva de la vacanțele lor: necunoscut, un pericol controlat, vor inedit, poate și să-și ia doza de morbid. Iar ghidul lui Gabi și mulți alții trăiesc de pe urma acestor pofte. Pe ei, turul privat de trei zile i-a costat 500 de dolari de persoană. Aproape dublu decât salariul mediu lunar în Ucraina (http://blogs.elenasmodels.com/en/salaries-and-costs-of-living-in-ukraine/).

Turul a însemnat și vizita la reactorul 2. În 1986, reactorul 4 a fost cel care a explodat. Peste el au turnat un sarcofag de beton care în timp s-a fisurat. Acum au turnat un alt cilindru de ciment peste el. Interesant este că ultimul dintre reactoare a funcționat până în 2006. Până când standardele internaționale i-a obligat să-l dezafecteze.

Tot din tur a făcut parte și vizita la unul dintre localnicii care s-a întors pe acele locuri. Au fost mai mulți localnici care au vrut să moară pe locurile unde au văzut lumina zilei. Și acum trăiesc și ei de pe urma acestui turism ciudat care le mai picură câte un ban în buzunar.

Au dat relaxarea pe frică

Wikipedia n-o să poată ține niciodată locul a ceea ce simți fiind acolo. „În primul rând era frica asta că erai acolo şi nu ştiai dacă eşti OK sau nu. Făceam glume: băi, trebuia să facem repede nişte copii înainte!Şi era interesant să fii acolo în mijlocul lucrurilor, ghidul ne spunea să nu punem mâna pe nimic, dar am avut nişte mănuşi şi mai luam nişte chestii să ne uităm la ele. Erau riscuri calculate, să le zicem. Te gândeai dacă contorul îmi arată atât, cât iau dacă mă apropii, dacă iau ăsta în mână cât iau şi dup-aia ce se întâmplă dacă ies din zonă”, povestește Gabi.

 

Nelipsită din vacanță a fost matematica nivelului de radiații. „Era chestia asta cu: bă, ne luăm radiaţii acuma, ce facem? La un moment dat aveam şi nişte măşti de zugrăveală pe faţă, nu ştiam dacă să ni le punem, dacă inhalăm particule, tot timpul eram cu contorul ăla, dar uneori părea că… ghidul oricum mergea foarte repede şi nu părea că depune efort să meargă aşa şi mai şi fuma. Pe el nu-l interesa foarte mult de radiaţii.”

Și măsurile de siguranță din zonă erau atât de rudimentare, că îți adânceau neliniștea: „Era şi o maşinărie de scanat, sovietică, nişte mastodonţi cu nişte becuri. Avea trei becuri, una era curat, una contaminat şi una nu ştiu ce”.

Locul unde nu poți să faci picnic

Cea mai mare grijă au trebuit să o aibă la ce mănâncă. În zonă exista o cantină. „Nu aveai voie să mănânci în aer liber. Nu aveai voie picnic. Am mâncat la cantina din Cernobîl şi ne-au spus că nu se creşte nimic acolo, totul se aducea de la Kiev. Eu am mâncat, acum ştiu eu ce ne dădeau ei acolo.

Îţi dai seama că dacă e ceva efectele se văd în ani, că nu am luat o doză de să mori într-o lună.”

Vacanțele de acest gen, oricât de ieșite din tipar, vin cu tot felul de avantaje: nu ai parte de puzderie de alți turiști, aventura este inclusă în bilet și primești cea mai originală lecție de istorie. Sunt și un bun exercițiu să îți scrii testamentul, nu se știe. Totuși, nu e o vacanță chiar pentru oricine. Ce urmează pentru Gabi? „Fukushima, că e mai proaspăt!” Glumește, evident. 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă vi s-a făcut poftă de o astfel de nebunie, există variante nenumărate. Uite aici o selecție: http://hideinmysuitcase.com/10-most-morbid-tourist-attractions-world/

Foto: arhiva personală a lui Gabriel Dodu

 

1 comentariu la „Ai da lenevitul la plajă pe o tură de Cernobîl? Povestea unei vacanțe cu altfel de radiații”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *