Specialiști în comunicare, un sociolog și un IT-ist te învață cum să fii „domn” pe Internet. Bunul-simț nu e virtual!

Ai zice că bunul-simț e bun-simț oriunde pe Planetă, inclus în patrimoniul UNESCO al conduitei, parte a limbajului universal. Nu și pe net. În mediul virtual e mult mai ușor să ne înjurăm, contrăm, să ne dăm zmei și mari revoluționari, să fim anonimi fără a fi iluștri. Așa că am întrebat niște oameni de bine și cu pregătire importantă, cum stăm cu spurcăciunea limbii când ne găsim împărați peste o tastatură.

Hai să punem proastele obiceiuri virtuale în realitate:

  • păi, dacă scrii pe wall-ul altui om tot felul de chestii, nu e ca și cum ai lua o cretă sau vopsea și i-ai umple de artă poarta sau ușa?
  • când zice cineva ceva și tu-i dai share și îi mai dă și altul share, se cheamă bârfă sau truc de PR?
  • când zici „going” la un eveniment la care n-ai de gând să mergi în veci, nu se cheamă că ești țepar?
  • block la câte o persoană care ți-a comis o nedreptare e ca atunci când treci pe partea cealaltă când vezi pe cineva incomod pe stradă?
  • dulcele și zburdalnicul „like” nu e un fel de aplaudat ca foca la tot și toate?

Cine știe? Ideea e că pe net ni se pare că ne este permis cam orice. Sau nu e chiar așa? Am extras 10 porunci ale conduitei pe Facebook din ce mi-au scris cu îngăduință Bogdan Cazacu, specialist în securitate cibernetică (omul înțelege perfect rotițele din spatele rețelelor, inclusiv a celor de socializare), Radu Mălureanu, sociolog, Adriana Diaconu și Dorian Ilie, specialiști în comunicare. Și am făcut un rezumat aici. Băieți și fată :), aveți legătura…

  1. Să nu înjuri! Amintește-ți că pentru așa ceva există pumn în lumea reală.
  2. Nu da tag în poze altcuiva decât propriei persoane. Sau dacă te mănâncă rău degetele, măcar întreabă înainte persoana respectivă.
  3. Nu trimite cereri de prietenie oamenilor pe care nu îi cunoști.
  4. Nu posta pe wall-ul altor oameni. Poți să-l rogi în privat să-ți dea un share la ceva, dacă ai o informare nemaipomenită pentru țară. Nu îi scrie mesaje private în loc de comentarii la o postare.
  5. Dacă postezi mesaje cu produse de vânzare, e politicos să le răspunzi tuturor celor care îți scriu. Și să faci un update când ai vândut produsul, să nu se mai îngrămădească fraierii.
  6. Încercați să scrieți corect românește. Ați fi surprinși câte site-uri de buni samariteni vă spun unde să puneți cratima.
  7. Nu furați pozele și ideile oamenilor. Big big dislike for those who do!
  8. Și pe Facebook există ore nepotrivite. Nu abordați cunoștințe noaptea. Să fii conectat permanent nu înseamnă să fii treaz în noaptea minții.
  9. În loc de like sau heart sau fățuca plângăcioasă atunci când cineva anunță moartea cuiva drag, un mesaj e mai cumsecade.
  10. Mai dă-ți sign out din când în când. Știi ce urât arată mesele de la terase când toți stau pe telefon? This mouth was made for talking, vorba cântecului, nu?

Și acum, versiunea pe larg pentru cei care chiar vor să fie domni pe net și au vreme berechet să stea online și la serviciu:

BOGDAN CAZACU, specialist în securitate cibernetică

E puțin cam greu să definesti niste reguli de bun simț în online, având în vedere că vorbim de educația fiecărui individ în parte. Cum nu există un set scris de astfel de reguli aplicabile pentru online, omul a făcut ceea ce era natural pentru el – a luat un set de reguli făcute pentru offline și a încercat să le aplice în online.

Evident, cu niște excepții, aceste reguli au funcționat (ex: abtine-te de la a adresa injurii) fie prin intervenția legii (cazul domnului din Bistrita, de acum două luni) ori prin educația primită acasă (cea de 7 ani, evident).

Și dacă tot am vorbit de excepții, câteva dintre ele ar fi:

  • nu tag-ui alte persoane în poze decât pe tine însuți;
  • nu trimite cereri de prietenie oamenilor pe care nu îi cunoști;
  • nu te auto-expune fără măsură.

Cât despre like-urile date, e ceva mai greu să te faci înțeles… e OK să dai like la un filmuleț în care unul schilodește un cal și care te invită la acțiune prin protest sau altă acțiune civică, sau un like la un filmuleț în care un câine face un triplu salt pe spate că s-a speriat de o țestoasă? Nu cred că există un răspuns clar și concis aici, asta fiind și una din întrebările inginerilor de la Facebook înainte să implementeze emoticoanele ca variantă la „Like”.

Aici cred că ține mai mult de preferințele fiecăruia… eu, de exemplu, consider ca wall-ul meu este al meu și nu al altora, așa că am blocat alți utilizatori să scrie pe wall; evident, un alt motiv ar fi limitarea răspândirii link-urilor malițioase J… pe partea cealaltă, o bună prietenă (comună, chiar) probabil consideră că wall-ul ei este una din multiplele modalități de a comunica cu prietenii ei. Perspectiva e diferită de fiecare dată și cred că preferințele altora primează în cazul de față.

Cele mai nepoliticoase chestii… hmmm… păi, începând cu cereri de prietenie pe contul privat (personal) de la persoane pe care nu le cunosc, continuând cu tag-urile puse de alți prieteni (care în ultima perioadă sunt din ce în ce mai rare, apropo), continuând apoi cu injurii de la diverși indivizi cu intenții îndoielnice și aș prefera să mă opresc aici.

DORIAN ILIE, Consumer Communication Director la Rogalski Damaschin Public Relations

Cred că regula bunului simț ar trebui să fie regina pe Facebook, însă e doar o menajeră din păcate. Așa cum în offline de multe ori ne autocenzurăm reacțiile negative/agresive, cred că ar trebui să o facem și aici. Imaginează-ți că ești într-un spațiu public, să zicem într-un bar, și vorbești cu prietenii despre gay și deodată vine cineva la masa ta și începe să-ți zică că ăștia ar trebui omorâți cu pietre sau eventual să se ducă pe o insulă să nu întineze puritatea creștin-ortodoxa a României. Pretty weird, huh? Pe Facebook pare de-a dreptul natural, însă.

Din spatele ecranului oamenii sunt mult mai curajoși să-și exprime gândurile și sentimentele decât într-o interacțiune face to face. De asemenea, sunt mult mai dispuși să înjure și să arunce cu noroi, pentru că spațiul online e mult mai impersonal și invită, în general, la polarizarea opiniilor. E mult mai greu să ai o dezbatere pe Facebook decât una pe băncile de la Facultatea de Filosofie, să zicem.

Injurăturile, amenințările cu violență și moarte, trimiterea în exil și la origini sunt cele mai frecvente. Totuși, pentru fiecare dintre astea Facebook are mecanisme de raportare și sesizare, cu puțină răbdare se poate face un pic de curat în gunoiul virtual.

Probabil ca eu traiesc in bula aia virtuală cu oameni mișto care nu s-ar lua la harță pe Facebook, dar e suficient sa intri pe pagina Coaliției pentru Familie să vezi acolo spirit creștin și iubitor.

 

ADRIANA DIACONU, Head of Social Media MSLGROUP The Practice

Sunt 9.600.000 utilizatori de Facebook în România, cam cât întreaga populație a Suediei iar asta înseamnă că da, trebuie să  vină în discuție și câteva reguli care guvernează „supraviețuirea pe Facebook”. În offline avem legi și norme sociale care ne ghidează comportamentele și interacțiunile.

Pe Facebook nu este cu mult diferit. Pe de o parte, este Facebook care în ultima perioadă vine cu tot mai multe acțiuni care să păstreze scopul inițial al rețelei de fi un loc în care te întâlnești și share-uiești lucruri cu oamenii din viața ta. Pe de alta, sunt oamenii care știu „ce se face și ce nu se face”, care te laudă atunci când faci ceva bine și te amendează atunci când este cazul. Cred că regulile de interacțiune sunt generate tocmai de așteptările oamenilor legate de ce vor să vadă/citească pe Facebook și fiecare în newsfeed-ul lui alege cum să interacționeze. Este multă subiectivitate la mijloc, de aceea dacă totuși ar trebui să punctăm câteva reguli care ar trebui să guverneze interacțiunile pe Facebook acestea ar fi, ca și în offline, regula bunului simț și a respectului față de oameni și opiniile lor, înțelegerea libertății de exprimare pe care o oferă acest mediu. Doar că acestea arată diferit în funcție de fiecare om și să măsoare prin valori diferite.

La fel ca și în offline unde alegem cu grija cine ne sunt prietenii, unde alegem cu cine ieșim la bere și cu cine ne salutăm pe stradă, și pe Facebook oamenii cu care interacționăm pe Facebook sunt în general cei care împărtășesc aproximativ aceleași opinii și valori ca și noi, urmăresc și share-uiesc cam aceleași lucruri cu noi. Problema apare atunci când ieși puțin din newsfeed-ul tău. Atunci îți dai seama că pe Facebook sunt și alți oameni care se ghidează după alte reguli. Sunt și alți oameni pentru care este OK să se jignească, să ducă adevărate „campanii de public shaming”, să se numească „Gina Sprâncene frumoase” și sub acest anonimat să-și exprime cele mai diverse opinii.

Nu cred că există reguli specifice în online care să se aplice în offline. Nu cred că comunicam cu mult diferit față de cum o facem în „viața reală”. Cred mai degrabă că modul în care comunicăm în offline reflectă modul în care vorbim în online. Ar fi o singură precizare – în online ai intotdeauna un ecran care te apară. Dacă înjuri pe cineva în parc, „discuția” se termină în jumătate de minut. Dacă înjuri pe cineva pe internet se poate discuta trei zile în jurul subiectului sau poți să dai oricând „sign-out”. Ești safe!

Unul dintre lucrurile nepoliticoase din online mi se pare exprimarea părerilor într-un mod agresiv și jignitor. Da, avem libertatea de a spune tot ce ne trece prin cap, însă în același timp avem și responsabilitatea lucrurilor pe care le spunem, pentru că spre deosebire de o discuție la o cafea pe care o avem cu un prieten, pe Facebook ce spunem este public și nu întotdeauna este primit bine de toți oamenii pe care îi avem în listă. Și așa uneori se poate ajunge la public shaming. Un alt lucru pe care îl consider nepoliticos. Poate ca uneori râdem și share-uim greșelile unor oameni mult prea repede și ajungem la adevărate frenezii în jurul unor oameni, unele nejustificate.

RADU MĂLUREANU, sociolog

Dincolo de regulile de bază, de bun-simț, care sunt și ele adeseori încălcate, mai sunt chestiuni la fel de importante pentru mine, dar poate ca nu sunt etichetate ca fiind „de bază”, nu au statut de „regulă fundamentală”.
Sunt sigur ca ați întâlnit lipsa netichetei și la persoane care nu sunt neapărat cele de evitat tot timpul (ca acelea agramate, trolli, jignitoare, fanatice, needucate etc.), dar care au și ele ceva ce nu este în regulă în comportament.
Enumăr câteva experiențe din ultimele zile/săptămâni:

– afișează produse pentru vânzare, dar nu răspund la comentariile în care solicitați mai multe informații (adică: Zice el/ea: „Vând cutare…” Scrieți ceva de genul: „Sunt interesat(ă) de respectivul produs, cum vă pot contacta?”. Vedeți, la vreo doua-trei săptămâni, că l-a vândut altuia din cei care au comentat. E un gen de „ma doare-n cot de tine”. Dacă tot a pus anunțul public, nu e cazul să și răspundă? Eu aș zice că da). În același registru, am vrut să cumpăr niște cărți de la o domnișoară. Am ajuns la comunicare în timp real, i-am zis că prefer o firmă de curierat privată (i-am dat și numele respectivei companii, după ce am verificat că era operațională în localitatea persoanei). Motivul principal este că am pierdut colete și vederi (în ultimii doi ani) de câte ori am folosit Poșta Română. Apoi, ei nu livrează la ușă colete, îți pun un bilețel în cutia poștală cu ceva ilizibil, te duci la ghișeul cu pricina, dacă e deschis, ai și șanse să ridici coletul. Of! Păi ce munca de lămurire am dus! Ce chin! Mă ofeream, evident, să acopăr eu TOATE costurile… După o săptămână de negociere, de parcă eram agent de vânzări al acelei firme de curierat, zău!, ajungem la o concluzie. Apoi, nimic. Îmi scrie la vreo zece zile după… Între timp, luasem cărțile din altă parte.

– Donați sau vindeți produse. Uitați un exemplu al meu, trăit acum două săptămâni. Am ca hobby (și) acvaristica, am donat niște peștișori. Din motive de prudență, am cerut doritorilor să vină să-i ridice. Nu aș fi vrut să îi scot din acvariu și să mă plimb prin oraș, ca respectivul să nu apară. Așa, dacă vine la mine, îl vede, îl prindem, i-l dau (peștele), ne luăm „la revedere!” și gata! Ei, aș! Muieți-s posmagii?!  „Nu ați putea veni dumneavoastră prin Colentina?” (Nu, stau în Drumul Taberei). „Dar de ce nu veniți?” etc… Ba mi-am luat si papară (de la altul care chiar stă pe lânga mine), că nu știu „să prezint produse, nu fac pe plac clientului”… În viziunea sa, nu era nici un efort să merg eu până la un hypermarket din cartier, să ne întâlnim acolo. Repet, donam, eu eram cel care făcea (deja) favoruri, nu văd de ce ar fi trebuit să îndeplinesc și alte condiții… Tot ce am cerut era sa vină să îi ridice ei.

– Donati sau vindeți (partea a doua). Spuneți explicit ce și cum, cum să fiți contactat, ce cereți (dacă cereți). 50% din cititori vor respecta ce scrieți, să-i pici cu ceară. Am zis chestii de genul: „detalii în privat”, el scrie  în comentariile postării (de parcă ați vrea să vorbiti de adresa dunmneavoastră, să puneți numere de telefon oriunde). Cireașa de pe tort: Vă contactează vreun agramat care vă ia și peste picior: „Nu vrei un iPhone 4 la schimb?”. Nu, am specificat…

– Scrieți în stilul de dinainte de decizia Academiei din 1992. Adică, mai scrieți cu „sînt”, „î” etc. Ca idee, decizia aceea a fost destul de politică, nu neapărat de necesități filologice reale. Mulți cărturari au și contestat-o, mai ales că decidenții la respectiva ședință a Academiei (se zice) nici măcar nu erau de profesie… Sunt convins că știți că sunt edituri și periodice de prestigiu din România care și acum, în 2017, scriu în acel mod. Dacă ați optat pentru o așa manieră, aveți de suferit. Culmea, chiar de la site-uri dedicate „gramaticii”, unde se presupune că sunt abonați care au mai deschis o carte… Ați fi surprinși și surprinse cât de avântați sunt unii în a vă cataloga urât. CU fanatism și nesimțire. Mda…

– Vi se cere prietenia pe Facebook de la persoane pe care nu le cunoașteți. Acceptați, de ce nu? Eu am făcut-o și o mai fac, deși acum am început șa fiu și eu mai atent. Am văzut că, deși am acceptat respectiva legătură FB, am tot fost „Cerut” și după. Respectivul ba mă ștergea, ba mă bloca (de ce, zău dacă știu! Nu am interacționat deloc cu el/ ea), după care revenea. În fine, m-am prins și eu despre ce e vorba, am decis să îl blochez eu.

– Vă puneți o poză din vacanță sau ceva al dumneavoastră, personal. Descoperi (vă spun amici diverși) că poza respectivă a ajuns pe profilul cuiva (știți pagina de FB. Nu poza mică, de profil, ci aia de fundal). De unde până unde? În cazul meu, era o poză cu acvariile mele, făcută în sufrageria mea. Nici măcar editată. O pusesem pe un forum dedicat domeniului respectiv, laolalta cu alți co-pasionați… Cumva și de vanitate, intru pe pagina individului, îndrumat fiind de cei care au văzut, și observ că respectivul mai era și lăudat de ce acvarii are el (eu, adică).

– Lipsa de respect al intimității… Multe scenarii sunt, dar dau un exemplu: mor când văd urări adresate unor proaspăt căsătoriți legate de un bebe… Of, nu e cazul, oricât de bine intenționat ați fi, să le cereți detalii de ginecolog… Întrebările de genul „pe când un copil?” sunt nepotrivite oricând! Nu poți să-i ceri unui alt om (repet, chiar daca sunteți bine intenționați) informații privind dorințele lor, așteptările și angoasele lor, planuri, proiecții sau, in alt registru, privind starea medicală a lor… Am fost la câteva nunți în ultimele luni, și acolo dar și pe FB, am tot văzut trimiteri care se doreau a fi simpatice la tema concepției…

Sunt mult mai multe de zis, o să adaug.
Pun aici niște linkuri.

http://www.bbc.co.uk/webwise/guides/about-netiquette

http://www.albion.com/netiquette/

https://www.education.com/reference/article/netiquette-rules-behavior-internet/

 

1 comentariu la „Specialiști în comunicare, un sociolog și un IT-ist te învață cum să fii „domn” pe Internet. Bunul-simț nu e virtual!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *