Știe Mircea Radu să gătească? Am testat „Poveștile cu gust”

Am cumpărat cartea lui Mircea Radu pentru turtele de pe copertă. Pentru mine, turtele înseamnă zi de duminică de iarnă trecută, când cu foc molcuț în sobă, mamaia deschidea ușa să intre aerul proaspăt. Prin aerul ăla rece transpira și mirosul de pete de pământ lăsate din nou să respire de zăpada care cucerise tot. Și televizorul bâzâia ceva, poate emisiunea lui Iosif Sava sau altceva ce nici prin ruptul capului nu mi-ar fi dat atunci că va fi o emisiune căreia îi voi duce dorul. 

Și mamaia mai scăpa câte-o oală tulburând duminica. Și ea, turta, regește, domnea pe margine de plită. Și ciupeam din ea cu mâini de copil, din aluatul încă lipicios și necopt. Ciupeam de foame că mâncarea nu era gata, că nu venise lumea de la biserică să se dea startul lingurilor, că voiam să mă bage în seamă mamaia, mârâind: „doar turte avem, of…”

Doar turtele și bineînțeles, dragul pe care îl port față de colegul de breaslă Mircea Radu m-au făcut să agăț cartea din librărie. Și prima oară am făcut turte. Cu făină de moară de la Timișești și cu dor de copilăria mea în parfum de mâncare și culori, copilărie pe care am zbuciumat-o vară de vară pe malul Ozanei. Și când i-am zis mamei, mi-a scurtat-o: „Lasă-mă, măi fată, îți trebuie carte de bucate să faci turte?” Pentru că turtele ar trebui să fie în venele fiecărei moldovence, oricum se potrivesc din ochi și n-au cum să nu iasă. Dar eu m-am luat după cartea lui Mircea.

Și am pus lângă turte și ardei copți cu smântână, tot din cartea lui, dar în realitate, el sigur a luat rețeta de la prietena mea din copilărie, Ileana, gurmandă și puțin grăsuță, care gătea cu drag și mereu cu poftă. Ileana cocea ardei și apoi îi înmuia în smântână adevărată cum n-am mai mâncat de ani de zile. Și mâncam cu ea până plesneam. În zile de vară, cu piele arsă de stat pe Ozana și cu picioarele zdrelite de la toți copacii pe care îi cuceream ca o prințesă sălbatică ce eram.

Am mai pus ochii pe câteva rețete din cartea lui Mircea Radu. Și ca s-o împac și pe mama pentru care rețetele sunt doar așa, de pornire, nicidecum de respectat, i-am cumpărat și ei cartea pe care a citit-o din scoarță în scoarță într-o zi când zăpezile au dereglat cablul și n-a mai avut emisiuni pe Paprika la care să se uite. Și i-a plăcut. Pentru că ce-i cu adevărat delicios în cartea lui sunt povestirile, amintirile lui despre oameni și mâncare. Și tocmai de asta nu îmi dau încă seama dacă gătește mai bine decât scrie sau invers. Ideea e că Mircea Radu a scris și gătit despre fiecare dintre noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *