Am fost acasă la Brâncuși. City break la Târgu Jiu

Am ajuns în Târgu Jiu în noiembrie. O zi uscată și cam rece. Am descoperit un târg pestriț și zgribulit, aflat într-un alt timp. Multe magazine second hand, bănci și săli cu păcănele, semnele sărăciei pe care le găsim cam peste tot în țară. Oamenii însă îți zâmbesc, au zen-ul lor, par împăcați. 

HOBIȚA

La 24 de kilometri de Târgu Jiu este Hobița. Frigul conserva perfect rămășițele de arsură ale toamnei. Găsești ușor Casa Memorială Constantin Brâncuși, pe care însă o obstrucționa mașina ghidului pusă direct în fața curții, așa, cât să nu poți face o poză curată. Intrarea costă 6 lei. Ghidul ne-a întâmpinat cu o replică pe care a mai repetat-o de două ori, cu privirea amorțită aiurea: „Vedeți aici de unde a plecat cel care avea să revoluționeze sculptura modernă…”

Casa este construită prin anii ’70 special pentru a fi muzeu. Nu a stat niciodată sculptorul aici, dar terenul ar fi fost al familiei sale și locul pe und ar fi zburdat Brâncuși copilul. Și cică fiind șase frați, când părinții lor au murit, copiii au pus pe bilețele bunurile familiei și le-au tras la sorți dintr-o căciulă. Terenul pe care este casa memorială construită în perioada comunistă ar fi moștenirea sculptorului, așa cum au decis sorții. Ăsta e un element picant după care s-ar da în vânt orice turist străin. Doar că noi nu alterăm istoria cu prostii dintr-astea interesante. La fel cum atunci când îndrăznește vreun pribeag să îl asocieze pe Vlad Țepeș cu Contele Dracula, mai avem puțin și îl deportăm. Doar că turism fără poveste nu se poate.

Casa lui Brâncuși este de fapt o încercare de muzeu etnografic. Nu are nimic veritabil de la familia lui Brâncuși, n-are lingura cu care a mâncat, haina pe care a îmbrăcat-o, nici vreo unealtă pe care s-o fi folosit. Și pozele sunt trase la xerox. Și nici prin cap nu ne-a dat să dăm vreun rol în ghidajul turiștilor vreunei rude a sculptorului. Că na, nu ne-am gândit.

  • „Anul ăsta au venit mai mulți turiști?”
  • „Daaa, în august au fost mai mulți. Cresc în fiecare an…”
  • „Dar anul ăsta au venit mai mult că a fost cu Cumințenia…”
  • „Ei, nu! Au venit că nu s-au mai dus în Turcia…”

Pam-pam!

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși

Sau Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu. Adică Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit. Toate sunt dispuse pe aceeași axă. În parcul în care se află și Masa Tăcerii, legată prin Aleea Scaunelor de Poarta Sărutului e o liniște tulburată doar de câțiva adolescenți care aleargă pe alei. Se antrenează probabil pentru ceva. Oricum, dacă nu era frigul ăla, la prima oră a doua zi și eu aș fi făcut același lucru. Așa s-a născut prima poziție din Archip Wish list. E armonie și liniște în lucrările lui Brâncuși. Și i-am invidiat pe târgujieni.

A doua zi am fost la Coloana Infinitului. Lucrarea lui Brâncuși pune pur și simplu în valoare orice fel de cer. Îl albăstrește în zi senină, așa cum am avut eu norocul să am, îl face mai măreț când e tulburat, așa cum am văzut în poze.

Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu”. „Eroina de la Jiu” are o căsuță mică pe Bd. Ecaterina Teodoroiu nr. 270. Două încăperi în care stătea numeroasa sa familie. Și până de curând, ghid acolo a fost nora surorii mai mici a Ecaterinei Teodoroiu. Am aflat de la ghidul de ocazie de acolo că femeia a ieșit la pensie și că urmează să se organizeze concurs pentru un nou paznic al casei. Aici ar fi chiar recomandat un nou caz de nepotism!

În fața prefecturii, o clădire frumoasă din piața orașului, se află și mormântul Ecaterinei Teodoroiu, un mausoleu. Tot acolo am văzut și un brad de fier, cam trist fiind stins, pentru care municipalitatea a plătit o sută de mii de euro, aveam să aflu după ce am încheiat excursia. Se puteau investi în ceva mai cu suflet? Cine mai știe?

TROVANȚII

Și pe drumul spre București, am făcut o mică oprire și la Muzeul Trovanților unde puteți vedea cel mai bun exemplu al faptului că suntem praf la a spune o poveste despre lucrurile faine pe care le avem. Iată ce scrie pe panoul de la fața locului:

„Termenul de TROVANT este specific literaturii geologice române și a fost introdus de Murgoci (în lucrarea „Terțiarul din Oltenia”, 1907). Trovanții (concrețiunile grezoase) reprezintă cimentări locale în masa nisipurilor ce îi conțin iar secreția neuniformă a cimentului conduce la diferite forme ale acestora, uneori cu totul bizare”.

 

Doamne-Dumnezeule, ce bine ar fi dacă am vorbi mai… românește. Oamenii de știință să își vadă de știința lor și să lase partea de PR unora care se pricep, zic.

Să reluăm. Trovanții sunt pietre care se umflă singurele. În mod normal, rocile sunt măcinate de apă sau vânt din bolovani mai mari. Șmecheria aici e că trovanții cresc din nisipuri care se tot depun iar formele lor sunt de-a dreptul uimitoare. De aia li se mai spune „pietre care cresc singure”, Wikipedia zice că e „incorect” să le numești așa. Eu zic să fim mai liberali cu metaforele, domnilor! Și am găsit un articol pe descopera.ro care m-a uns pe suflet și din care citez aici:

„Forme bizare, milimetrice sau de dimensiunea unui om, continuă să iasă la iveală pe măsură ce oamenii exploatează nisipul din carieră. În jurul balatrucilor sau dorobanților, cum îi mai numesc localnicii, s-a țesut un adevărat folclor: unii spun că bolovanii ar avea origini supranaturale, alții că ar fi mărturii ale existenței unor civilizații extraterestre superioare. (…) (Oamenii de știință) susțin că formatiunile, numite în literatura de specialitate și concrețiuni grezoase, ar avea peste 6 milioane de ani vechime și ar fi apărut datorită unor cimentări locale ale nisipului, posibil pe fondul unei activități seismice.”

Și până ajungem să vedem trovanții din Parcul National Theodore Roosevelt, situat in Dakota de Nord, SUA, sau pe cei din depresiunea Faiyum, Egipt, pe cei din Africa de Sud, China, Australia, Mexic, Argentina, Peru, Rusia, Kazahstan, Spania, Franța sau Cehia, dați o fugă în comunca Costești, lângă Râmnicu Vâlcea.

Hotelul

Am rezervat rapid, pe booking.com, o cameră la Hotelul Story. Un hotel de pe Bd. Ecaterina Teodoroiu, în Târgul Jiu profund, mi-a dat impresia. Hotelul se laudă cu camere multe cu balcon, doar că balustrada balconului este de doi metri, așa că pe balcon poți cel mult să te uiți la stele. Ce mi-a plăcut a fost că la recepție era fotografia unui domn, cu un colț îndoliat și o candelă aprinsă lângă. E drept că prima impresie a fost: „nu se face așa în industria hotelieră!”. O ipocrizie, mi-am revenit mai târziu. Dacă în Hawaii te întâmpină cu ghirlande, de ce n-ar fi și respectul pentru trecuții în neființă un mod de întâmpinare. Unul mai ciudat, e drept, dar al nostru. E un mod de a cunoaște obiceiurile locului, până la urmă. Camerele curate, păreau recent și neglijent renovate, dar nu e cazul să fii pretențios. Până la urmă, venisem cu alt scop, nu?

Mâncarea

Pentru că era într-o zi de luni, toate restaurantele din centrul Târgului Jiu erau goale. O covrigărie mai aduna ceva mușterii. Așa că am pus Google Maps să ne ghideze spre mall. Unul imens și cu food court. Așadar, mâncarea a fost la fel ca cea de la mallurile din București. La fel de leșinată și cam fără gust. Adevăratul festin l-am avut pe drumul de întoarcere, a doua zi. Ne-am oprit în Pitești, la Zahana. Tot după un search pe Tripadvisor. Cu vederea spre lac, un lac amorțit de început de iarnă, am mâncat ciorbă și mămăligă cu brânză, pește și orez. Deși restaurantul era aproape gol, chelnerii purtau toți handsfree-uri prin care probabil se coordonau sau doar îi bârfeau pe clienți. Oricum, au fost politicoși și simpatici.

 

Până ajungeți la Târgu Jiu, puteți vedea și Bustul generalului Carol Davila, de pe Calea Plevnei 134, în curtea Spitalului Militar, realizat de Constantin Brâncuși.

N-ar strica să trageți  o fugă și până la Craiova. La Muzeul de Artă de acolo se află lucrările: Coapsa (Fragment de tors) sau „Tors I”, Sărutul, Bustul lui Vitellius ale sculptorului gorjean și o replică a Domnișoarei Pogany, realizată în anii 1950 în matrița lui Constantin Brâncuși, de Octavian Moșescu, un fost ucenic al sculptorului.

Altfel, puteți porni pe urmele lui Brâncuși la MOMA sau Guggenheim New York, Tate Londra sau Pompidou Paris. În atelierul sculptorului din fața Centrului Pompidou românii au intrare gratuită.

Pentru calea pe care mi-a deschis-o, îi mulțumesc Cumințeniei. Pentru dezamăgirea de după campania „Brâncuși e al meu” îmi voi cere puținii bani pe care i-am donat înapoi. Încă nu se știe cum se vor da, am întrebat la Minister. Nu există procedură. Pot doar să sper de acum că dosarul pentru includerea Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu în patrimoniul UNESCO va avea succes la evaluarea din 2019. Primul dosar cuprindea tot felul de greșeli și a fost retras ca să nu fie respins pentru totdeauna. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *